x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Invitat surpriză la filmările Asia Express

Invitat surpriză la filmările Asia Express

15 Noi 2018   •   15:31
Invitat surpriză la filmările Asia Express

Asia Express, cel mai dur reality show de aventură difuzat în curând de Antena 1 are fani și în rândul...necuvântătoarelor. Într-una din zilele de filmare, un câine aflat în zonă s-a așezat confortabil pe covorul Asia Express și nu s-a mutat de acolo până nu s-au încheiat filmările. „Am avut un partener de prezentare toată ziua. La început, oamenii din producție au încercat să îl ademenească în spatele camerelor, dar se pare că el se simțea cu adevărat bine în lumina reflectoarelor. A stat lângă pupitrul meu până a venit și ultima pereche de concurenți. La final, bineînțeles, s-a așezat în fața tuturor.”, povestește râzând Gina Pistol.

Filmările pentru cel de-al doilea sezon Asia Express, cel mai dur reality show de aventură difuzat în România, au loc anul acesta în Sri Lanka și India. 9 perechi de vedete sunt hotărâte să străbată Drumul Elefantului pentru a ajunge la premiul de 30.000 de Euro și pentru a trăi experiența vieții lor. Fiecare pereche are la dispoziție un Euro pe zi și trebui să își găsească singuri mâncare, cazare și transport.

×
Subiecte în articol: Asia Express