x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Ionuț Iftimoaie încearcã sã îşi „cumpere” trofeul la ”Ultimul Trib”

Ionuț Iftimoaie încearcã sã îşi „cumpere” trofeul la ”Ultimul Trib”

05 Dec 2018   •   18:22
Ionuț Iftimoaie încearcã sã îşi „cumpere” trofeul la ”Ultimul Trib”

După ce regulile jocului s-au schimbat, concurenții din Ultimul Trib” încearcă să facă față noilor provocări, joi, de la ora 20.00, la Antena 1, dar și să își creeze avantaje care i-ar putea aduce mai aproape de marele premiu.

Ionuț Iftimoaie este unul dintre cei care încearcă să mai câștige puțin timp până când accidentarea de la picior i-ar permite să joace din nou, așa că a venit cu o propunere pentru câțiva dintre colegii săi, pe care îi consideră mai puternici. ”Pentru mine, lucrul care este foarte important este să iau trofeul! Eu am plecat de acasă cu ideea de împărți marele premiu, mi-a și zis un prieten să mă întorc cu 100.000 de euro, dar eu vreau 50.000 de euro și trofeul. Eu așa zic – locul 1 să ia 50.000, locul 2 - 25.000, locul 3 – 15.000, iar locul 4 – 5.000”, le-a propus Ionuț Iftimoaie colegilor săi. Cine sunt aceștia și care a fost răspunsul primit de Iftimoaie, telespectatorii pot afla joi, de la 20.00, la Antena 1, într-o nouă ediție ”Ultimul Trib”.

 

×
Subiecte în articol: Ionuț Iftimoaie Ultimul Trib