x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Liviu Vârciu şi Andrei Ştefănescu şi-au lăsat mustaţă pentru „Asia Express”

Liviu Vârciu şi Andrei Ştefănescu şi-au lăsat mustaţă pentru „Asia Express”

04 Dec 2018   •   14:48
Liviu Vârciu şi Andrei Ştefănescu şi-au lăsat mustaţă pentru „Asia Express”

Aflaţi în India, unde filmează pentru cel de-al doilea sezon al show-ului „Asia Express”, show difuzat în curând de Antena 1, Liviu Vârciu şi Andrei Ştefănescu au intrat în rândul localnicilor: şi-au lăsat mustaţă. „Ne-am trezit într-o dimineaţă şi ne-am gândit ce ar fi să adoptăm un look indian. Cu doar câteva zile înainte am filmat într-un sat în care absolut toţi bărbaţii aveau mustaţã, e un obicei pe care îl păstrează de foarte mult timp. Aşa că, zis şi făcut, ne-am prezentat la filmare cu ceva în plus J. Ne ţine de câteva zile, nu ştiu dacă ne întoarcem aşa şi la Bucureşti, ne mai gândim”, povesteşte râzând Andrei Ştefănescu.

De mai bine de o lună de zile Liviu şi Andrei se află în Asia. Prima destinaţie din Drumul Elefantului a fost Sri Lanka, iar apoi a urmat India. Cei doi le vor arată telespectatorilor în noul sezon „Asia Express” tot ce ţine de cultura, obiceiurile şi lucrurile inedite din cele două ţări în care se desfăşoară competiţia.

×
Subiecte în articol: Asia Express