x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Madagascar i-a surprins deja pe concurenții din ”Ultimul Trib”: ”Trebuie să îmi aduc copiii aici să vadă cât sunt de norocoși”

Madagascar i-a surprins deja pe concurenții din ”Ultimul Trib”: ”Trebuie să îmi aduc copiii aici să vadă cât sunt de norocoși”

13 Aug 2018   •   21:57
Madagascar i-a surprins deja pe concurenții din ”Ultimul Trib”: ”Trebuie să îmi aduc copiii aici să vadă cât sunt de norocoși”

Exotica insulă africană Magadascar i-a îmbrățișat cu toate frumusețile sale încă din primele clipe pe cei 21 de concurenți din Ultimul Trib”, emisiune ce va fi difuzată în această toamnă la Antena 1.   

Peisajele exotice și oamenii au fost primele lucruri care le-au captat atenția membrilor celor trei triburi care au ajuns în Madagascar. Imediat după sosire, cei 21 de concurenți au putut să își contacteze rudele și prietenii pentru a-i anunța că au sosit, apoi au predat telefoanele și și-au început aventura în ”Ultimul Trib”. Încântați de locurile văzute și de vegetația complet neobișnuită din insula africană, aceștia au fost însă și uimiți de condițiile grele în care locuiesc oamenii de aici.

Primul contact a fost la fel de interesant și pentru localnicii care i-au întâmpinat cu o petrecere tradițională și care le-au studiat concurenților nu doar hainele, ci și tatuajele sau părul albastru al Soranei. În cele din urmă, Ionuț Iftimoaie, Dima Trofim și Sorin Brotnei au început să se joace cu toți copiii care le-au ieșit în cale. ”Trebuie să îmi aduc copiii aici să vadă cât sunt de norocoși”, a spus Ionuț Iftimoaie.

Tribul sportivilor este format din: Alex Filip, Cornelia Condeescu, Lola Crudu, Daniel Chiriță, Ioana Șulea, Mircea Zamfir și Roxana Chiperi.

Cei șapte sportivi își vor măsura puterile cu tribul format din vedete și cu cel format din oameni de rând: Mirel Magop, Silviu Mircescu, Cosmin Pădureanu, Oana Dedeu, Ema Șerban și cuplul format din Gabriela Popa și Silviu Geandra.

Cel de-al treilea trib, cel al vedetelor, este format din Dorian Popa, Dima Trofim, Daniela Crudu, Sorana Darclée Mohamad, Ionuț Iftimoaie, Paula Chirilă și Sorin Brotnei.

Ultimul Trib” este un show adaptat după celebrul format ”Nomads”. Trei triburi - unul de vedete, unul de sportivi și unul compus din oameni de rând - vor fi trimise în Madagascar, unde vor fi supuse unei aventuri exotice, care le va pune la încercare atât abilitățile sociale, cât și cele fizice. În ciuda personalităților complet diferite ale membrilor, fiecare trib va trebui să își dovedească puterea de a rezista sub impactul șocului cultural, dar și sub presiunea eforturilor fizice.

În fiecare săptămână, aceștia se vor lupta pentru ”Teritoriu”, iar în timp ce tribul câștigător va fi cazat într-un resort de lux și va fi răsfățat zilnic, cel de pe locul doi va locui într-un sat alături de localnici, unde membrilor tribului le vor fi trasate sarcini zilnice în schimbul cărora vor primi o porție simplă de mâncare și nu neapărat un pat, ci mai degrabă un loc în care să doarmă. Acesta nu este însă nici pe departe cea mai grea situație în care se poate găsi un trib: cei care vor fi pe locul trei vor trăi întreaga săptămână într-un loc izolat, cu resurse minime. În plus, la finalul celor șapte zile de încercări grele, membrii triburilor vor fi nevoiți să se lupte și pentru a rămâne pe insulă.

Săptămână de săptămână triburile își vor măsura puterile în competiții spectaculoase și tensionate atât pentru ”Teritoriu”, cât și pentru ”Eliminare”, pentru ca în final doar opt membri să mai rămână în confruntarea pentru miza cea mare: premiul în valoare de 100.000 de euro. Nimeni nu va ajunge însă la acesta fără a suferi transformări, fără a-și dezvălui adevărata față și fără ca telespectatorii să afle cine este cu adevărat. 

×
Subiecte în articol: Ultimul Trib Magadascar