x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber ”Moartea din Carpați”, la spălat de vase în restaurantul lui Nea Mărin: ”Nevastă-mea m-a ameninţat”

”Moartea din Carpați”, la spălat de vase în restaurantul lui Nea Mărin: ”Nevastă-mea m-a ameninţat”

17 Iul 2018   •   12:30
”Moartea din Carpați”, la spălat de vase în restaurantul lui Nea Mărin: ”Nevastă-mea m-a ameninţat”
Sursa foto: marius

Cătălin Moroșanu, fratele său Claudiu, Gina Pistol și Margherita de la Clejani sunt cele patru vedete din echipa lui Nea Mărin invitate în a doua ediție a reality show-ului ”Poftiți la Nea Mărin”, difuzată diseară, de la ora 20.00, la Antena 1.

Ca de fiecare dată, vedetele venite la Nea Mărin primesc diverse sarcini la care nici nu se așteaptă. De data aceasta, luptătorul de K1 Cătălin Moroșanu, căruia i se spune și ”Moartea din Carpați”, are parte de experiențe unice. Acesta este nevoit să spele vase și să modeleze trandafiri din marțipan, în laboratorul unei cofetării.

”Am să înjur într-una dacă mă pune să spăl vase. Eu sunt ”Moartea din Carpați”, cum să spăl eu vase? Acasă la mine nevastă-mea m-a ameninţat, a zis că îmi taie capul dacă mă vede că spăl vase”, a glumit Cãtãlin Moroşanu.

Pe de altă parte, luptătorul a fost încântat de faptul că a învățat să facă ornamente din flori pentru torturi, iar cofetarul care-l învață are numai cuvinte de laudă la adresa lui Cătălin, spre marea supărare a colegei sale Margherita.

”Numai pe el îl lăudați, dar vreau și eu să primesc laude. Eu nu pot să trăiesc fără laude”, dezvăluie Margherita.

”Mi-a plăcut foarte mult, m-am simțit de parcă am făcut un mărțișor pentru mama. Mâinile mele sunt magice”, spune Moroșanu după ce reușește să facă trandafirii din marțipan cu care urmează să decoreze prăjiturile pe care le va duce în restaurantul lui Nea Mărin.

Ce alte sarcini mai primesc vedetele de la Nea Mărin și cum vor face față provocărilor la care sunt supuse, telespectatorii vor afla diseară, de la ora 20.00, la Antena 1.

×