x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Prima confruntare pe echipe ”Chefi la cuțite”, lider absolut de audiență

Prima confruntare pe echipe ”Chefi la cuțite”, lider absolut de audiență

18 Dec 2018   •   15:21
Prima confruntare pe echipe ”Chefi la cuțite”,  lider absolut de audiență

Prima confruntare pe echipe a clasat cel mai iubit show culinar ca lider detașat de piață pe toate categoriile de public, în intervalul 19.58-23.15 în care a fost difuzat. Cei din fața micilor ecrane au urmărit cu sufletul la gură desfășurarea primei lupte culinare a bucătarilor aleși în cel de-al șaselea sezon, iar minutul de maximă audiență de la 21.16 a strâns, la nivel național, aproape 2.400.000 de telespectatori.

Lider absolut de audiență, pe publicul comercial, „Chefi la cuțite” a condus topul cu o medie de 10.2 puncte de rating și 29,6 % cota de piață, în vreme ce Pro Tv se clasa pe locul al doilea cu 7,1 puncte de rating și 20,7 % cota de piață. La orașe, Antena 1 a fost lider cu o audiență medie de 9,9 puncte de rating și 22,7 % cota de piață, Pro Tv clasându-se pe locul al doilea, cu o medie de 5,4 puncte de rating și 12,4 % cota de piață. Și la nivelul întregii populații a țării show-ul a fost lider cu o audiență medie de 10 puncte de rating și 22,3% cota de piață, Pro Tv ocupând locul al doilea cu 6,1 puncte de rating și 13,5 % cota de piață.

Antena 1 a fost lider de audință și la nivelul intervalului cel mai vizionat al zilei, prime-time situat între 19.00-23.00, pe toate categoriile de public. În intervalul cuprins între 19.00-23.00, Antena 1 a înregistrat pe publicul comercial o medie de 9.1 puncte de rating și 27% cota de piață. La orașe, postul s-a menținut pe primul loc cu o audiență medie de 9.1 puncte de rating și 20,7% cotă de piață, în timp ce Pro Tv se situa pe poziția secundă cu 6.4 puncte de rating și 14,6% cotă de piață. Și la nivelul întregii populații a țării Antena 1 a fost lider cu o audiență medie de 9,6 puncte de rating și 20,8 % cota de piață, Pro Tv ocupând locul al doilea cu 7,4 puncte de rating și 16,1% cota de piață.

Aseară, bucătarii aleși de chefi în cel de-al șaselea sezon ”Chefi la cuțite” și-au ocupat locurile la bancul de lucru plini de energie și entuziasm. Lucrurile au luat o întorsătură neașteptată după ce chef Sorin Bontea a decis să deschidă jocul cu o primă mișcare strategică și a folosit cea mai temută amuletă adjudecată în luptele culinare din audiții. Pentru că juratul a obținut dreptul de a schimba un concurent din echipa sa, cu un altul dintr-o echipă adversă, a decis ca Valentin Dumitrescu, ucenic din echipa lui chef Florin Dumitrescu, să poarte de acum încolo tunica albastră, în vreme ce Ovidiu Malișevschi să lupte alături de mentorul său preferat, în culoarea roșie.

Un joc de ghicit a stabilit și avantajul echipei albastre, ce și-a câștigat dreptul de a împărți ingredientele în prima confruntare pe echipe, a cărei teme au fost antreurile de Crăciun. Astfel, bucătarii lui chef Bontea au avut de gătit salată boeuf, în vreme ce galbenii lui chef Scărlătescu au încercat să facă impresie în rândul juraților cu piftie, iar concurenții din echipa roșie condusă de chef Dumitrescu au pregătit caltaboș. Cei trei jurați s-au bazat luni seară pe cei mai talentați dintre cei aleși, cuțitele de aur, Maria Burlacu, Silviu Nedelea și Alex Ilinca, ce s-au impus ca lideri și au contribuit decisiv la farfuriile finale ale echipelor.

Invitații speciali ai serii au fost actorii din serialul ”Fructul Oprit”, difuzat de Antena 1, ei fiind cei care au stabilit clasamentul după prima confruntare din bucătăria ”Chefi la cuțite”. Deși lupta între chefii Bontea și Scărlătescu a fost una strânsă, echipa albastră a fost cea care a impresionat actorii cu dish-ul tradițional românesc și a reușit să scăpe de emoțiile duelului de luni seară: ”Prima probă e foarte importantă. E important să câștigi, mai ales pentru moralul echipei. Concurenții mei au gust!”, a afirmat Sorin Bontea încântat.

Primul duel din sezonul șase s-a dat între echipele chefilor Scărlătescu și Dumitrescu, iar tema probei i-a provocat pe bucătari să gătească cupcakes, prăjiturele decorate, coapte în forme speciale. Acest desert a adus și multă tensiune la bancurile de lucru, iar pentru o parte din concurenți, deliciile culinare dulci au fost un adevărat chin. După jurizarea chefilor, emoțiile primei eliminări din sezonul șase au început să pună stăpânire pe toți cei prezenți: ”Cred că după ce se termină emisiunea, voi avea probleme serioase de inimă.”, afirma George, din echipa roșie. Maria Burlacu, cuțitul de aur al lui Cătălin Scărlătescu, a obținut aseară punctaj maxim cu o farfurie impecabilă, demonstrând că a meritat pe deplin votul de încredere primit în audiții. Deși Andrei Balasz a fost la un singur pas de eliminare, Ovidiu Malișevschi, a fost cel care a părăsit competiția: ”Ovidiu este un bucătar pasionat și m-am atașat de el. Este un om cu coloană vertebrală, a ținut-o până în pânzele albe că vrea să ajungă în echipa meași a reușit. Din păcate aici s-a hazardat, a făcut o farfurie ce nu avea ce să caute pe masă acum. Experiența lui în acest concurs se termină prea brusc.”, a mărturisit Florin Dumitrescu la finalul ediției.

Lupta continuă în seara aceasta cu a doua confruntare pe echipe a sezonului șase ”Chefi la cuțite, una în care tensiunea, emoțiile și izbucnirile la bancul de lucru vor face parte din peisajul unei alte lupte culinare crâncene, de la 20:00, pe Antena 1.

 

Sursa:Kantar Media

Copyright:ARMADATA S.R.L.

Date prelucrate de catre departamentul Research Antena Group

Analiza este facuta pe target-urile 18-49 Urban, All Urban si National

Perioada 17 decembrie 2018

 

×