x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Record de audiență doborât: peste 2 milioane de telespectatori au urmărit finala ,,Asia Express”: Cel mai dur reality show și-a declarat câștigătorii

Record de audiență doborât: peste 2 milioane de telespectatori au urmărit finala ,,Asia Express”: Cel mai dur reality show și-a declarat câștigătorii

04 Apr 2018   •   14:20
Record de audiență doborât: peste 2 milioane de telespectatori au urmărit finala ,,Asia Express”:  Cel mai dur reality show și-a declarat câștigătorii
Sursa foto: DIANA OROS

Cel mai dur reality show și-a declarat câștigătorii, iar cursa tensionatã a finalei ,,Asia Express a ocupat primul loc în preferințele românilor. Ediția spectaculoasă a ultimei aventuri pe teritoriul asiatic a doborât recordul de audiență înregistrat în acest sezon, de la lansarea acestui format inedit, înregistrând cele mai bune cifre de până acum. “Asia Express” a fost lider de piață pe comercial, dar și pe urban și a strâns în fața micilor ecrane peste două milioane de oameni. În minutul de maximă audiență, 21:37, peste 2.171.000  de telespectatori la nivel national urmăreau cu sufletul la gură ediția decisivă.

 

               Așadar, Antena 1 a fost cel mai urmărit post de televiziune la nivelul publicului din mediul comercial, cu vârsta cuprinsă între 18 și 49 de ani, și a obținut, pe perioada difuzării emisiunii (19.57-23.15), o audiență medie de 11 puncte de rating și o cotă de piață de 27,8%, în timp ce următorul clasat, Pro TV, înregistra 8.6 puncte de rating și o cotă de piață de 21.9 %. Kanal D a stat pe locul trei în clasament, cu 7.4 puncte de rating și 18,8 % cotă de piață.

               Și în mediul urban ,,Asia Express” a surclasat concurența cu 9,5 puncte de rating și 20,3% cotă de piață, spre deosebire de următorul clasat, Pro TV, care a înregistrat 8,3 puncte de rating și 17,7 % cotă de piață.

 

               Antena 1 a fost lider de piață și la nivelul Prime-Time-ului. Intervalul cuprins între 19.00-23.00 a înregistrat la nivelul publicului comercial din mediul urban cu vârsta cuprinsã între 18-49 de ani o audiență medie de 9.1 puncte de rating și 25% cotă de piață, în timp ce Pro TV se situa pe locul al doilea cu 8.3 puncte de rating și 22,7% cotă de piață.

 

 

După 5000 de kilometri pe teritoriul a patru țări asiatice diferite, după mai bine de 4 săptămâni în care și-au testat limitele, dormind în casele necunoscuților și apelând la bunăvoința lor, după ce au învățat să supraviețuiască cu doar 1 Euro pe zi, vedetele finaliste din ,,Asia Express” au intrat aseară în cea mai dură cursă. A fost o luptă crâncenă, ce a ținut telespectatorii cu sufletul la gură, iar două echipe au pornit pentru ultima dată în misiuni, pe labirintul aglomerat al străzilor din Bangkok. Tensiunea, extenuarea și dorința câștigului au fost prezente în fiecare moment, iar momentele imprevizibile au fost doar o altă barieră către marele premiu. Deși ambele echipe au apăsat pedala accelerației, Ana Baniciu și Raluka au fost primele care au ajuns în fața Ginei Pistol, la ultimul punct de întâlnire al acestui sezon. Așadar, cele două sunt câștigătoarele Amuletei de Aur, în valoare de 30.000 de Euro și a unei experiențe inegalabile:

 

,,A fost cea mai nebună și cea mai frumoasă experiență! Faptul că am câștigat înseamnă foarte mult pentru noi, deoarece ne-am confirmat că am făcut bine ce am făcut. Nu suntem numai noi câștigatoare suntem toți patru. Amândouă echipele care au ajuns în finală sunt câștigatoare și le mulțumim lui Andrei și Liviu că au fost așa cum au fost, s-au comportat ca niște frați mai mari cu noi și asta e foarte frumos!”, a mărturisit Raluka cu lacrimi în ochi.

 

Finala de dublu a dat startul în același timp ambelor echipe, ce aveau să se confrunte cu cele mai complexe probe de până acum. Prima misiune a impus ca echipele să îi trimită Ginei Pistol o serie de filmulețe, în care să respecte indicațiile menționate. Dacă Raluka și Ana Baniciu s-au aventurat să îndeplinească testele cât mai repede, Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu păreau că au început cursa cu stângul. Cei doi au pierdut tableta cu care puteau filma momentele, dar în cele din urmă s-au adaptat imprevizibilului și au putut recupera din timpul pierdut. Așadar, vedetele au făcut fish spa cu un localnic și i-au învățat o poezie în limba română, au recreat momentul romantic din Doamna și Vagabondul mâncând noodles cu un străin și au făcut o poză cu un lady boy într-o toaletă publică.

La primul punct de control, Gina Pistol i-a așteptat pe concurenți alături de doi lady boy, în casa cărora vedetele și-au petrecut noaptea. Echipele au fost nevoite și aici să fie extrem de atente la indicii, pentru că masajul thailandez de care s-au bucurat le-a oferit un avantaj în următoarea misiune. Proba a fost una a tehnicii și a stabilit ordinea de plecare în cursă în a doua zi. Concurenții s-au întrecut în thai massage și au încercat să convingă localnicii că au deprins mai bine secretele acestei modalități de relaxare, extrem de populară în Asia. Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu au pornit primii, urmați la doar 5 minute de Ana Baniciu și Raluka.

 

Pentru a rezolva ultimul puzzle al competiției, echipele au căutat o serie de steaguri ,,Asia Express” pentru a colecta indiciile și a descoperi care este adresa ultimului punct de întâlnire. Pe acest traseu, concurenții au căutat 4 figurine în forma unui dragon, fără să știe că în interiorul lor se află niște bilete cu indicații. Găsirea primului dragon a fost o mare provocare, pentru că vedetele au căutat acul în carul cu fân: tatuajul emblematic de pe spatele unui sportiv a fost amănuntul vital care le-a oferit figurina. Pentru cel de-al doilea, vedetele s-au confruntat cu Ruleta Deliciilor, ce a dictat ,,meniul” zilei pentru fiecare echipă. Ruleta trebuia învârtită de trei ori, iar șansele ca finaliștii să mănânce ,,delicatese” din bucătăria asiatică erau mult mai mari. Norocul a fost de partea Ralukăi, care a obținut o bucată de tort și un burger, dar restul concurenților s-au confruntat cu scorpioni, gândaci, broaște, sau viermi pentru a obține figurina. Al treilea dragon era ascuns în interiorul unui club de karaoke, iar pentru a-l obține vedetele au fost nevoite să recunoască șlagăre românești cântate de localnicii thailandezi. După ce au dat opt răspunsuri corecte au primit indiciul și au plecat către ultimul punct cheie al acestei misiuni complexe. Coordonarea coechipierilor și abilitatea lor de a comunica a fost vitală pentru a obține ultima figurină dragon, căci proba din piață a impus un joc dificil. Un concurent legat la ochi a condus un coș în care s-a aflat colegul său, ce îi dădea indicații pentru a-l conduce la punctele de unde putea colecta o serie de produse dintr-o listă de cumpărături: ,, A fost o cursă foarte grea, nu mai puteam, a trebuit să facem pauze pentru ca îmi amorțeau efectiv mâinile. Tot marketul era plin de steaguri, nu mai știam pe unde am fost și ce locuri am ratat”, au afirmat aceștia.

 

După aceste patru provocări, concurenții au obținut patru figurine dragon, dar rezolvarea ghicitorii ce ascundea locația punctului de control final a fost o enigma complicată. Pe străzile aglomerate ale Bangkokului vedetele au pornit într-o cursă decisivă, dar au omis de mai multe ori semnul ,,Asia Express” unde era localizată următoarea probă. Ajunși într-un garaj auto, aceștia s-au confruntat cu multe întrebări fără răspuns: deși aveau patru figurine și știau că sunt vitale în cursă, nu știau ce trebuie să facă cu ele și ce trebuie să găsească în acest loc. În cele din urmă, echipa fetelor a intuit că ciocanul inscripționat ar putea fi folosit la spargerea dragonilor, înăuntrul cărora au găsit patru bilețele, ce au recompus o adresă și un număr de telefon. Cei dragi le-au dat indicații pentru ultima provocare a zilei, care a părut imposibilă pentru fiecare echipă. Obosiți și extrem de tensionați, cei patru au căutat cu ajutorul unei tablete un indiciu care era în continuă mișcare, realizând în cele din urmă că este un tuk-tuk destinat să îi ducă spre punctul de control final: ,,Cât n-am alergat noi în utimele zile, am alergat în această ultimă misiune. Am impresia că ce am facut azi dimineața am facut acum două zile. A fost foarte greu.”, mărturisea Andrei.

 

Destinația finală ,,Asia Express”, Bangkokul, a fost cea mai mare provocare pentru finaliști, care și-au întrecut pentru ultima dată limitele într-o cursă nebună pe străzile metropolei asiatice. Orașul, o combinație între stilul asiatic și cel european, le-a oferit o lecție, căci fiecare a înțeles că o luptă este pierdută doar în momentul în care renunți. Cu lacrimi în ochi și cu o dorință incredibilă de a păși cât mai repede pe covor, în fața Ginei Pistol, Ana Baniciu și Raluka au fost prima echipă ajunsă la punctul final al aventurii. Înconjurate de foștii concurenți și de întreaga echipă a show-ului, au aflat că ele sunt câștigătoarele Amuletei de Aur și a marelui premiu: ,,Așa arată 30.000 de Euro și sunt ai voștri! Ați câștigat << Asia Express >>, fetelor!

 

,,Nu mai am cuvinte... v-am mai spus că va mulțumim că ați fost alături de noi, dar parcă nu sunt de ajuns aceste cuvinte! A fost de departe cea mai frumoasă experiență din viața mea! A fost greu, foarte greu, dar a fost frumos și aș repeta totul începând din acest moment. Am îndurat frig, umilință, oboseală... în același timp am văzut locuri superbe, am cunoscut oameni superbi ... Sunt foarte emoționată și îmi pare rău că s-a încheiat. Indiferent pe ce loc am fi ajuns, ne-am fi bucurat extrem de tare. Am câștigat alături de băieți, Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu. Suntem toți câștigători și vreau să vă mulțumesc, pentru că ați fost niște oameni de nota 100., a mărturisit Raluka.

 

Sursa:Kantar Media

Copyright:ARMADATA S.R.L.

Date prelucrate de catre departamentul Research Antena Group

Analiza este facuta pe target-urile 18-49 Urban, All Urban si National

Perioada 3 aprilie 2018

 

×
Subiecte în articol: Asia Express