x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Ruby, Dorian Popa, Edi Stancu și Rona Hartner fac echipă la ”Poftiți la Nea Mărin”: ”Când îl cunoști cu adevărat îți dai seama că este un om bun”

Ruby, Dorian Popa, Edi Stancu și Rona Hartner fac echipă la ”Poftiți la Nea Mărin”: ”Când îl cunoști cu adevărat îți dai seama că este un om bun”

26 Iul 2018   •   16:33
Ruby, Dorian Popa, Edi Stancu și Rona Hartner fac echipă la ”Poftiți la Nea Mărin”:  ”Când îl cunoști cu adevărat îți dai seama că este un om bun”
Sursa foto: marius

Cea de-a patra ediție a reality show-ului ”Poftiți la Nea Mărin”, care va fi difuzată în trei episoade, duminică, luni și marți, de la ora 20.00, la Antena 1, îi aduce împreună de data aceasta pe Ruby, Dorian Popa, Edi Stancu și Rona Hartner. Toți patru vin cu scopul de a-l ajuta pe Nea Mărin să mențină profitabilă afacerea pe care acesta o are pe malul Mării Negre: un restaurant și o terasă.

Pentru prima dată la Nea Mărin, Dorian Popa mărturisește că nu știe foarte bine la ce să se aștepte, dar reputația acestuia îl face să aibă o puternică strângere de inimă.

”Nu am mai fost niciodată la Nea Mărin, dar am auzit despre el multe lucruri. Deci mă aștept să mă chinuie cumva, dar nu știu cât și cum. Asta e, aștept să văd cât de rău e Nea Mărin”, spune Dorian Popa.

Pe de altă parte, Rona Hartner declară că i-a fost dor de Nea Mărin, tocmai pentru că, dincolo de aparenta sa asprime, este un om cu o bunătate aparte:”Mi-a lipsit Nea Mărin într-un fel. Chiar dacă el este dur, când îl cunoști cu adevărat, îți dai seama că este un om bun.”

”Mi-e drag și mi-era dor de Nea Mărin. El e răuț, dar drăguț. M-am bucurat foarte mult că am nimerit cu Dorian în echipă, suntem la fel de deșucheați și cu gura la fel de mare. M-am bucurat să-l văd și pe Edi. Iar pe Rona, chiar dacă nu o cunosc prea bine, mă bucur să o am în aceeași echipă cu mine.”, mărturisește Ruby, la rândul ei.

Iar Edi Stancu, cel care o relație specială cu Nea Mărin, se așteaptă și el ca această experiență să fie o mare provocare: ”Avem o relație foarte frumoasă, pe noi ne-a unit dansul. A fost un liant de la care a pornit totul. El este nașul meu, dar tot cred că mă va chinui.”

Cum se vor descurca Ruby, Dorian Popa, Edi Stancu și Rona Hartner cu sarcinile pe care le vor primi de la Nea Mărin și dacă vor reuși să mențină afacerea profitabilă, telespectatorii vor vedea într-o nouă ediție ”Poftiți la Nea Mărin”, difuzată duminică, luni și marți, de la ora 20.00, Antena 1.

×