x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Un pictor cu handicap la mâini gătește la ”Chefi la cuțite”

Un pictor cu handicap la mâini gătește la ”Chefi la cuțite”

20 Noi 2018   •   16:44
Un pictor cu handicap la mâini gătește la ”Chefi la cuțite”

Marian Basa este unul dintre concurenții ce nu cunoaște limite, iar diseară, de la 20:00, vine la Chefi la cuțite să ofere o lecție de curaj și de ambiție. Deși s-a născut cu un grav handicap la mâini, ce nu îi permite să le folosească, tânărul a învãțat că nimic nu te poate opri din a obține ceea ce îți dorești cu adevărat: ”Am înțeles că asta este viața mea, am una singură și trebuie să o fac fericită. Niciodată nu am știut cum este mai ușor, ca să știu ce înseamnă acum că e greu.

Deși avea doar 11 ani când a înțeles că problema sa de sănătate nu se poate rezolva, Marian a învățat să își folosească picioarele pentru a-și ușura existența, iar eforturile depuse l-au ajutat să descopere o pasiune, pictura: ”După ce am învățat să desenez și am văzut ce iese din ... picioarele mele, am tras cu dinții să fiu din ce în ce mai bun. Am înțeles că Dumnezeu mi-a dat un dar minunat și am vrut să studiez din ce în ce mai mult.”. Tânărul a absolvit Liceul de Arte și și-a reprezentat cu onoare județul la Olimpiada Națională de Arte pe țară, iar talentul și perseverența l-au ajutat să uite că este încercat de o boală ce nu își are leac.

Pentru Marian, pictorul cu handicap la mâini, gastronomia este o altă pasiune, căci se apropie de ceea ce cunoște el mai bine: ”În bucătărie mă simt ca și cum aș picta, mă joc cu texturi și culori. Este un sentiment de creație și de a deveni mândru prin produsul pe care îl prezinți., afirmă acesta. Pentru că nu poate să își folosească brațele, gătește cu picioarele, iar în ciuda efortului imens pe care îl depune, se ambiționează să obțină rezultate la fel de spectaculoase ca în pictură. Tocmai din acest motiv, tânărul le va pregăti chefilor Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu o farfurie complexă- pește în crustă de nucă și condimente, cu caviar de lime.

”Nu mai știu să vorbesc...!, va afirma chef Scărlătescu în momentul în care din spatele ușilor își va face apariția Marian. Cum va decurge jurizarea acestuia, ce poveste emoționantă ascunde pictorul, dar și ce vor avea de spus jurații în privința preparatului său, telespectatorii Antena 1 vor vedea diseară.

Tot marți seară, de la 20:00, lupta pentru o nouă amuletă va fi și mai aprigă, pentru că în joc va fi pus încă o dată bonusul preferat al chefilor: acela de a schimba un concurent din echipa lor, cu un altul dintr-o echipă adversă, pe parcursul battle-urilor. Cine va câștiga, dar și de ce afirmă Gina că al treilea Război Mondial” e pe cale să înceapă în platou, cei din fața micilor ecrane vor putea vedea diseară, într-o nouă ediție Chefi la cuțite”.

×