Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Constantin Tănase a fost declarat de părinţii săi la cinci zile după naştere. Mama, veselă, îi rostea încă de când era copil fel de fel de poveşti şi îi cânta, având şi o voce plăcută. Fiorul artistic, primul pas înspre teatru, ea i l-a insuflat. Pe ea o moştenea şi din punct de vedere al firii. Dar Tănase, “Năsăilă” cum îi spuneau prietenii din adolescenţă, era un băiat dezvoltat care ştia ce vrea, impunându-şi punctul de vedere uneori chibzuit, ascultător, dar alteori şi cu forţa pumnului.
Citeşte şi Tănase cel din spatele nasului (1). Istoria vieţii cu haz şi cu necaz a lui “Năsăilă”
E unanimă părerea că tot ce a reuşit Tănase se datorează eforturilor proprii. Se spune că în cartierul vasluian unde s-a născut pe 5 iulie 1880, înainte ca mama sa Elena să-i dea viaţă, babele de prin vecini ar fi spus că femeia va face gemeni. Locuinţa părinţilor era o căsuţă ţărănească cu prispă şi acoperiş de tablă situată pe strada Huşilor, o uliţă îngustă şi desfundată dintr-un cartier modest al oraşului Vaslui, care aparţinea pe atunci de Ţinutul Prut. Părinţii erau oamenii gospodari, însă neştiutori de carte. Tatăl său ajunsese un fel de laborant la singura farmacie din centru - Ortenski, după ce la naşterea lui Constantin fusese un soi de servitor, fapt arătat şi în certificatul de naştere al lui Tănase, în dreptul ocupaţiei tătălui scriind “serv”. S-a născut la 9.00 dimineaţa. Atunci, tatăl său avea 36 de ani. Mama, de 30 de ani, era casnică. Tătăl era o fire chibzuită, serioasă. În schimb, mama, Elena, fiind veselă şi înzestrată cu simţ muzical, i-a cântat cântece şi romanţe încă din copilărie. Constantin, băiatul “tătuţii” şi al “mămuţii”, singur la părinţi, era un copil mai alintat decât cei din vecini. Băiatului i s-a recunoscut în scurt timp un statut de şef, şi acest lucru se datora fie priceperii la năzbâtii, fie iuţelii de mână. Fiind şi un picuţ mai dezvoltat decât ceilalţi, Costică, cu droaia de supuşi după el, “întindea toată uliţa şi toate maidanele”. Pleca în haiducie la Bulbonica sau în alte cartiere mai îndepărtate de unde de multe ori venea “plâns şi hărtănit”. Alteori făcea salturi în apa Vasluieţului. “Vara înota la ghiol cu băieţii şi trecea cu ei apa, legat de coada cailor, sau prindea chişcari din nămolul de la fundul apei”. La şapte ani a fost dat la şcoală. Încă de la început s-a dovedit mai bun la muzică şi sport. Cu celelalte obiecte nu prea se înţelegea, mai ales aritmetica nu îi era pe plac. Drept pentru care în clasa a doua “a stat doi ani”.
Citeşte şi Tănase, cel din spatele nasului (2). Primele spectacole pe scena coteţului din ograda copilăriei
Un pumn peste ceafă de la Năsăilă
Constantin a căpătat repede o poreclă, aluzia la nasul său lung. Cândva i se spunea şi “Năsăilă”, dar a găsit leac pentru cei care îşi băteau joc de el. Fiind mai voinic decât copiii de seama lui, mai scăpa câte un pumn, doi, după câte o ureche, aşa încât lucrurile intrau repede pe făgaşul normal. De altfel, în familia sa, mai toţi erau vânjoşi, unchii săi din partea bunicului erau la fel de înalţi şi falnici. Se juca cu ceilalţi copii de-a-ntoarselea cu banii, de-a “mingea-n bortă”, până-ntr-o zi când s-au trezit jucând teatru aşa cum au văzut că fac artiştii la Grădina Iacob. Însoţit de ceilalţi, Costică nu rata reprezentaţiile din oraşul său natal Vaslui. Odată a căzut în urzici din vârful unui pom în care urcase să vadă spectacolul şi s-a dus acasă băşicat tot. “N-ai fi plecat di la tiatru, drace, să vii acasă, nici de ţi-ar fi plesnit ochiul, Doamne fereşte!”, ar fi spus mama sa în acea seară.
Directorul primei sale “trupe” Tănase
Pe atunci, la Grădina Iacob, care gemea de lume, cânta vestitul cupletist I. D. Ionescu. Actorii se arătau lumii foarte eleganţi şi Tănase îi admira visând să ajungă ca ei. Şi cum aceştia aduceau a Parisul cosmopolit, nu era greu să încolţească în gândul unui provincial astfel de dorinţe. Aşa că au început copiii să dea şi ei reprezentaţii prin curtea gospodăriei părinteşti. Şi-au făcut o mică trupă, condusă de cine altcineva decât de Tănase. Aşa au interpretat ei pentru prima dată “Meşterul Manole”, într-o montare cu scenografie asigurată de cearşafuri, lăicere şi ce se mai găsea prin casă. Spectacolele erau cu plată. La început se percepea pentru cele trei feluri de locuri un bumb (nasture), doi bumbi sau trei bumbi. Apoi, preţul intrării a urcat odată cu vârsta copiilor de la cinci şi zece, la cincisprezece bani. Se spune că Tănase îşi construia mustăţi luând lână din fuiorul mamei. De Crăciun, băieţii mergeau cu steaua sau “cu haiducii”. Interpretând astfel de roluri, el a ajuns cunoscut în mahala. Aşa că nu a fost decât un pas până când, fiind un pic mai măricel, a căpătat un rol mic într-o piesă a trupei Segalescu, care a ajuns la Vaslui. Se juca în idiş, iar Tănase cunoştea limba, fiindcă avea mulţi vecini evrei. Asista la repetiţii şi, când a lipsit unul dintre actori, el, fiind mai dezvoltat, a jucat cu mustăţi aplicate rolul unui birtaş. La vremea când Tănase se întâlnea cu Carandino şi-a amintit şi care a fost prima lui replică rostită pe o scenă: “Biata Zalostina! Antoniu!”. Dar rostul cel mai important al lui Tănase în această piesă era, de fapt, tragerea cortinei. Furat de pespectivele pe care domna Mărculescu, artista, le lăsa ghicite atunci când se dezbăca şi de luminile scenei, Tănase mai uita de sarcină, dar vasluienii nu protestau când la mijlocul actului se lăsa dintr-odată cortina pe jumătate. (Va urma)
