x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Jurnalul Național, numărul 1! De douăzeci de ani, ziarul de referință al românilor

Jurnalul Național, numărul 1! De douăzeci de ani, ziarul de referință al românilor

16 Dec 2012   •   14:54
 Jurnalul Național, numărul 1! De douăzeci de ani, ziarul de referință al românilor
Jurnalul Național își întărește poziția de lider al presei de calitate din România cu 207.000 de cititori pe ediție, fiind la al patrulea val de creştere consecutivă.
 
Conform datelor publicate de Biroul Român de Audit al Tirajelor (BRAT) pentru perioada octombrie 2011 ­ noiembrie 2012 următorii clasați sunt Adevărul cu 173.000 de cititori pe ediție, Evenimentul zilei cu 168.000 de cititori pe ediție şi, la mare distanță, România Liberă cu 70.000 de cititori.
Datele de audiență ale Jurnalului Național reflectă un public omogen (54,1% masculin respectiv 45,9% feminin), matur, 49,3% fiind absolvenți de facultate, colegiu sau şcoală postliceală şi un procent foarte mare de întreprinzători particulari şi salariați cu funcție de conducere (30,9%).
Totodată, 36,7% au venituri de peste 300 de euro lunar, iar 46,1% sunt din Bucureşti şi localități cu peste 200.000 de locuitori. 83,7% au statut social mediu şi înalt (categoria ESOMAR ABC).
Acest top reflectă diferențele de atitudine, de calitate şi de conținut pe care Jurnalul Național le propune în fiecare zi cititorilor săi. Cititorii Jurnalului au validat prin opțiunile lor de lectură demersurile jurnalistice şi modul în care ziarul lor preferat reflectă realitatea românească, de aceea, ei reprezintă cea mai importantă voce pe care Jurnalul Național o ascultă de fiecare dată.
 
Diferența între Jurnalul Național şi celelalte ziare de calitate editate în România reflectă opțiunea cititorilor pentru un jurnalism de calitate şi pentru campanii editoriale ample ce surprind realitatea aşa cum este ea, fără menajamente, fără ascunzişuri, fără minciuni. Jurnalul Național vorbeşte în fiecare zi cu şi despre românii din România reală!
 
  • 83,7% au statut social mediu şi înalt, sunt manageri, specialişti, directori şi profesionişti, angajați cu educație, patroni de firme mici sau sau muncitori calificați (fac parte din categoria ESOMAR ABC)
  • 54,1% sunt bărbați şi 45,9%, femei
  • 49,3% sunt absolvenți de facultate, colegiu sau şcoală postliceală.
  • 53% sunt cititori cu vârste cuprinse între 18 şi 48 de ani
  • 46,1% sunt din Bucureşti şi localități cu peste 200.000 de locuitori
  • 36,7% dintre cititorii noştri au venituri de peste 300 de euro lunar
  • 30,9% sunt salariați cu funcție de conducere sau cu studii superioare
  • ×