x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica 20 de ani de Altar, sărbătoriţi în Music Hall.

20 de ani de Altar, sărbătoriţi în Music Hall.

de Catalina Iancu    |    22 Mai 2011   •   13:47
20 de ani de Altar, sărbătoriţi în Music Hall.

Dupa cum anunta recent o secta americana, la 21 mai 2011 urma sa vina sfarsitul lumii. Asa ca rockerii romani s-au grabit sa se duca la... Altar! Nu de alta, dar sa prinda macar concertul aniversar: legendara trupa clujeana a sarbatorit 20 de ani de cariera. Turneul lor a inclus mai multe orase. In afara de Bucuresti muzicienii au sustinut de asemenea concerte in orasul natal, dar si in Brasov, iar dupa recitalul din Capitala urmau sa cante la Constanta.

In deschiderea evenimentului gazduit sambata de clubul Music Hall a evoluat trupa Lefters, care a interpretat piese precum "Get Out', "Spit It Out', "Break The Wall', "007', "Rockstar' sau "Ugly Face'. Chiar si artistii amintiti s-au declarat fani ai headlinerilor, unul dintre membrii trupei mentionate purtand un tricou cu sigla Altar.

Daca Lefters au incalzit atmosfera, Andy Ghost (foto), Teo, Damian si Levi au incins de-a dreptul sala inca de la primele acorduri. Dupa numai cateva piese, admiratorii si-au scos tricourile, un intreg grup ramanand la bustul gol. Ba chiar si doua fane s-au alaturat, prezentandu-se in sutiene, in fata Altar-ului. Daca nici la o astfel de manifestare cu dezlantuiri de proportii profetia nu s-a indeplinit, inseamna ca vom mai prinde multe concerte Altar si de-acum inainte. Iar Andy Ghost n-a fost "Singur impotriva tuturor', ci i-a avut permanent, foarte aproape de scena, pe admiratorii care au stiut sa se bucure de fiecare piesa, i-au aplaudat, le-au scandat numele si au reusit sa faca o atmosfera cu adevarat aniversara.

Clujenii au inclus in setlist piese din intreaga cariera: "The Profecy', "Prison Of Death' (de pe "The Last Warning', - 1993), "Stop The Silence', "Mr. President', "Become Another Man', "Mum' (de pe "Respect' – 1995), "Memories', "Born Again' (de pe "Born Again' – 1998), "Atitudine', "Nascut invingator', "Protest', "Singur impotriva tuturor' (de pe "Atitudine' - 2006), alaturi de "Make Yourself Heard', "Under Control', "Invasion' (de pe viitorul CD). Cum totul e posibil, dar un concert Altar fara "La noi' e aproape imposibil, Andy a pastrat-o pentru finalul recitalului.

Artistii au fost incantati de primirea calduroasa si au anuntat ca vor repeta experienta printr-un concert de amploare, ce va include si proiectii, asa cum a fost cel de la Cluj, spectacol care va avea loc in luna octombrie, atunci cand formatia va lansa noul album.

×