40 de pietre preţioase pentru “Mozaicul” lui Alifantis

Lansare de album, la Opera Română, pe 20 şi 21 mai

Anul 2013 se află sub semnul “elefantului”. Nu mă refer la calendarul chinezesc, îndrăznesc să susţin această afirmaţie, care se bazează, e drept, tot pe previziuni, care au, însă, legătură cu muzica. Lui Nicu Alifantis i se mai spune “elefantul”. Totul a pornit dintr-o joacă, în copilărie, de la porecla “Elefantis”, care a suferit mici modificări, devenind pur şi simplu - “elefantul”. După ce am lămurit ce caută “elefantul” în povestea noastră, să desluşim de ce anul 2013 se află sub acest “semn muzical”.

Nicu Alifantis sărbătoreşte patru decenii de activitate artistică şi, ca un profesionist care se respectă, şi-a întocmit un program riguros cu lansări, spectacole şi turnee, care a început în martie 2013 (“Să smulgem fildeşii din Alifantis” - omagiu adus poetului Nichita Stănescu) şi se va încheia în martie 2014.

 “Elefantul”, care va fi însoţit de 17 muzicieni “grei”, va susţine la Opera Română, două spectacole, pe 20 şi pe 21 mai. Motivul întâlnirii cu publicul este prezentarea, la scenă deschisă, a noului album “Mozaic”.  

“Mă încearcă o dorinţă nebună de-a mă juca cu timpul, cu sunetele, cu vorbele, cu instrumentele – se destăinuie Alifantis pe pagina sa, www.alifantismozaic.ro… Lăsaţi-mă să mă bucur de această mică şi neînsemnată victorie. Iată, motivul pentru care acest disc a îmbrăcat haina câtorva poveşti, a devenit un album plin de amintiri, de visări, pasiuni, speranţe, călătorii… Frânturi de memorie, aidoma unui mozaic împletit din tot ce mi s-a întâmplat sau mi-aş fi dorit să se întâmple, o balanţă vag echilibrată între real şi imaginar...”.

Albumul este o poveste de dragoste, spusă în mai multe limbi (în portugheză, greacă şi, bineînţeles, în română), “un amalgam de ritmuri şi stiluri muzicale, de instrumente clasice şi exotice, de sonorităţi neaşteptate, precum o îmbrăţişare deosebit de tandră. 14 cântece dedicate femeii, dragostei şi prieteniei, fiecare cu istoria sa” ( de la artist citire).

Şi totuşi au trecut 40 de ani de când Nicu Alifantis s-a tot regăsit în cariera sa artistică. “Incredibil! Nici nu-mi dau seama cum a trecut acest timp, bănuiesc că nici el nu ştie – ne-a mărturisit Evandro Rossetti. De fapt, eu l-am cunoscut artist, pe scenă, la Bucureşti. Vorbim de anii '73-'74. Doamne, acum 40 de ani! Ce a realizat Nicu Alifantis, în acest timp, este extraordinar! Dar asta a însemnat muncă, muncă şi încă muncă. Nimic întâmplător sau superficial; căutarea şi alegerea textelor, construcţia muzicală, ambianţa creată cu instrumente apropriate, culoarea armoniei şi... interpretarea, într-un cuvânt - <>. Spaţiul muzical în care s-a mişcat, de la folk, la muzica uşoară de calitate, creaţii pentru teatru şi film, putem spune că a cutreierat cu succes toate domeniile notelor şi, asta vă mărturisesc, că nu este uşor de realizat. Am avut bucuria să fiu alături de el şi în viaţa de toate zilele şi în  cea muzicală. Am realizat lucruri frumoase împreună, am rămas Prieteni foarte buni, chiar dacă o distanţă kilometrică ne desparte. Sunt convins că şi cu acest prilej, publicul se va bucura de o întâlnire cu un mare artist care reuşeşte să emoţioneze întotdeauna prin creaţiile lui. Am avut prilejul să ascult unele piese de pe albumul Mozaic şi vă asigur că o să aveţi surprize! Muzica din România a fost îmbogăţită de opera lui Nicu Alifantis... Aceştia au fost numai primii 40 de ani de activitate! Cine ştie ce surprize ne mai pregăteşte”... Noi aşteptăm, nu ne facem probleme că n-am avea ce să aşteptăm, pentru că Nicu Alifantis este o surpriză perpetuă. Suntem pe urmele lui, pe tot parcursul acestei aniversări intinerante.

“Cei 40 de ani de scenă consumaţi din existenţa mea, îmi dau senzaţia de toamnă, chiar şi a vieţii.
Nu neapărat tristeţe, ci mai degrabă privilegiul de a privi şi medita cu oarecare detaşare asupra a tot ce-mi amintesc că mi s-a-ntâmplat. E un exerciţiu de memorie, un pas spre înţelegere şi împăcare cu sine”.
Nicu Alifantis