x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica A murit o cunoscută cântăreață franceză

A murit o cunoscută cântăreață franceză

07 Ian 2018   •   14:32
A murit o cunoscută cântăreață franceză

Renumita cântăreaţă franceză France Gall, în vârstă de 70 de ani, a murit duminică dimineaţa la Paris de cancer, a anunţat într-un comunicat transmis AFP responsabila de comunicare a cântăreţei, Genevieve Salama. 

"Există cuvinte pe care nu am vrea niciodată să le pronunţăm. France Gall s-a alăturat Paradisului alb la 7 ianuarie, după ce a înfruntat timp de 2 ani, cu discreţie şi demnitate, recidiva cancerului său'', a indicat Salama, referindu-se la piesa ''Le Paradis Blanc'' ce evocă moartea şi este scrisă de muzicianul francez Michel Berger, pentru care France Gall a fost muză şi interpretă. 

Provenind dintr-o familie de muzicieni, cântăreaţa s-a bucurat de succes la vârsta de 16 ani. Printre cântecele sale cele mai cunoscute se numără ''Poupée de cire, poupée de son'', ''La Groupie du pianiste'', ''Si, Maman, si'', ''Ella, elle l'a'', ''Quelques mots d'amour'' sau ''Résiste''. 

France Gall, care a avut mai multe drame personale în timpul vieţii sale, fusese spitalizată de la mijlocul lui decembrie oficial pentru o infecţie severă. 

Cântăreaţa a făcut un cancer de sân la un an după moartea bruscă a soţului său, Michel Berger, în 1992, la 44 de ani, din cauza unui infarct. 

Ea s-a retras de pe scenă după ce fiica sa Pauline a murit în 1997 din cauza unei fibroze chistice, dar a jucat în 2015 în comedia muzicală ''Résiste'', care a readus în actualitate hiturile cuplului pe care îl forma cu Michel Berger.

AGERPRES

×