x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Ada Milea şi Ion Mureşan aduc alcoolul la Bucureşti

Ada Milea şi Ion Mureşan aduc alcoolul la Bucureşti

de Alex Revenco    |    14 Ian 2013   •   17:12
Ada Milea şi Ion Mureşan  aduc alcoolul la Bucureşti

După lansările de la Bistriţa şi Cluj, Ada Milea şi Ion Mureşan vin la Bucureşti, cu muzica respectiv versurile volumului de poezie “Alcool”. Cartea, apărută în 2010, a primit, în 2011, premiul pentru cea mai bună carte de poezie din partea Uniunii Scriitorilor din România iar la sfârşitul anului 2012 a obţinut premiul Academiei Române. 

Debordând de creativitate, inegalabila Ada Milea, alături de Bobo Burlăcianu- voce, kazoo şi Cristi Rigman- percuţie, tobe plus Dan Georgescu -bass au tras cu Victor Panfilov în Real Studio and Vision albumul “Alcool”. Acesta este inspirat din cartea lui Mureşan, conţine 23 de piese şi este realizat la A&A Records. CD-ul Adei Milea se lansează la Bucureşti, în câteva locuri, după cum urmează: vineri 18 ianuarie, ora 14.30, la Cărtureşti Verona, lângă Cinema Patria; participă poetul Ion Mureşan iar trio- ul Ada- Bobo- Cristi susţin o cântare.
Tot vineri, de la ora 19.00, lansare şi cântare în Cafeneaua Florescu din Mall Baneasa (în Diverta). Participă: Ion Mureşan, Ada, Bobo & Cristi.

Sâmbătă, 19 ianuarie, ora 18.00, în Clubul Ţăranului, lansare şi concert pentru nefumători: cuvânt înainte- Ion Mureşan şi Alexandru Andrieş, concert Ada, Bobo & Cristi. Tot în Clubul Ţăranului, de la ora 21.00, în aceeaşi formulă, are loc Lansarea pentru Fumători! “Alcoolul nu e neapărat ţuica sau vodca de la cârciumă, ci e mai degrabă un fel de agheasmă sau tămâie, dezvăluie o subiectivitate, la mine un loc al confesionalului e cârciuma. E o mărturisire a subiectivităţii fiecăruia, la cârciumă se dezleagă limbile. Îi mulţumesc Adei că a apropiat şi poezia mea de un public mai larg. Pentru un poet este un mare avantaj să se apropie poezia cu muzica. Spectacolul-concert este o cale să ajungi la public, la cititor”, a declarat poetul Ion Mureşan.

×
Subiecte în articol: Ada Milea Ion Muresan concert