x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Alexandru Andrieş lansează “Interioare-30 de ani”

Alexandru Andrieş lansează “Interioare-30 de ani”

de Alex Revenco    |    06 Mai 2014   •   19:47
Alexandru Andrieş lansează “Interioare-30 de ani”

Miercuri, 7 mai, de la ora 17:30, la Ceainăria Cărtureşti Verona, Alexandru Andries isi lanseaza ediţia aniversare a primului sau album, intitulat “Interioare”. Muzicianul cu cea mai bogata discografie din Romania, 75 (!) de albume audio/ video, a dat publicitatii urmatorul comunicat:

"Nu mă întrebaţi, nu ştiu cînd au trecut 30 de ani …dar e sigur că au trecut: primul meu disc, INTERIOARE, a apărut la Casa de discuri Electrecord în 1984 - şi sîntem în 2014, nu-i aşa? Ideea a fost să marcăm acest lucru printr-o ediţie specială, în primul rînd o variantă remasterizată a întregului album făcută la nivelul tehnic de azi - de acest lucru s-a ocupat domnul VICTOR PANFILOV, şi eu zic că i-a ieşit foarte bine!!! După care am discutat dacă e sau nu cazul să scoatem această variantă şi în format vinyl … ne-am gîndit că nu prea are rost, cercul celor care încă mai au acasă pick-up în stare de funcţionare s-a redus simţitor - şi-n plus, în 1984 albumul aşa a apărut, în format vinyl, şi să pornim de la vinyl trecînd prin computer spre CD ca să scoatem iar vinyl e un traseu destul de amuzant şi cam forţat - aşa că am renunţat la ideea asta. Lucrul pe care îl oferim în plus cu această ediţie specială e un material inedit, imprimat şi filmat în martie 2014 la Real Sound Studio : nouă cîntece de pe albumul INTERIOARE într-o altă variantă - i-am invitat pe MARIA IOANA MÎNTULESCU - voce, pe BERTI BARBERA - percuţie şi muzicuţă, şi pe SORIN ROMANESCU - chitară, ei au venit … şi o să ascultaţi şşi-o să şi vedeţiţ ce-a ieşit pe DVD-ul care însoţeşte CD-ul audio INTERIOARE - sperăm să vă placă ...Nu în ultimul rînd trebuie să spun că sprijinul financiar pentru realizarea acestei ediţii a venit, ca de atîtea alte ori, de la mătuşa mea, VICTORIA LONDON, - mulţumesc, mătuşico, mult de tot!!! De partea de grafică s-a ocupat domnul BOGDAN IACOB, de filmare a avut grijă ANDREI BĂLTĂREŢU, montajul l-a facut VLAD IOACHIMESCU, sunetul îi aparţine - evident - domnului VICTOR PANFILOV, iar casa de discuri A&A Records a produs albumul la ODS şi îl distribuie în reţeaua librăriilor Cărtureşti şşi precis am uitat ceva sau pe cineva, o să-mi dau seama de asta cînd va fi prea tîrziuţ. Ce să vă mai spun? Eu mai mult i-am încurcat pe oamenii ăştia, dar cum asta fac de 30 de ani încoace ştiu sigur că mi-a ieşit foarte bine: ne vedem în 2034, la următoarea ediţie INTERIOARE”  

 

 

×
Subiecte în articol: alexandru andrieş interioare