x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica ARTMANIA - Silentium, nerabdatori

ARTMANIA - Silentium, nerabdatori

de Alex Revenco    |    07 Iul 2006   •   00:00
ARTMANIA  - Silentium, nerabdatori

La 15 iulie, in Piata Sfatului din Sibiu, inainte de HIM si Amorphis va canta grupul finlandez Silentium. Cu acest prilej, chitaristul grupului, Toni Lahtinen, a acordat un interviu in exclusivitate pentru cititorii Jurnalului National.

Jurnalul National: Peste putin timp, Silentium va concerta la Festivalul ARTMANIA din Sibiu. La ce te astepti de la acest eveniment ?
Toni Lahtinen: Acesta este primul nostru concert in afara Finlandei si asteptam cu nerabdare festivalul. De la colegii nostri am auzit numai lucruri bune despre organizatori si a fost fabulos sa lucram cu ei. Cred ca experienta va fi extraordinara, promitem sa dam un spectacol de neuitat.

Anul trecut s-au cam tulburat "apele" la Silentium: o noua casa de discuri, un alt solist, extraordinarul Riina Rinkinen, un nou album, "Seducia", si un lung turneu. Ce reprezinta pentru voi toate aceste lucruri ?
Chiar se pare ca cei zece ani de munca incep sa se vada. Ne-am dat cu capul de perete de mai multe ori si pana la urma capul devine mai tare ca peretele. Tipii de la casa de discuri sunt uimitori si dedicati muncii lor. Cand am fost nevoiti sa schimbam componenta am fost dezamagiti, dar am descoperit doua mari talente, Riina (voce) si Jari (tobe), si totul e OK.

Fara difuzare


"Seducia" este o continuare a CD-ului "Sufferion…" - care v-a adus o multime de fani, sau reprezinta un nou inceput pentru Silentium?
Cred ca sunt valabile ambele variante. E un nou inceput dupa toate aceste schimbari, dar, cand asculti muzica, e o continuare a lui "Sufferion". Nu avem difuzare pe radio, dar asta nu e important. Difuzarea radio a mers foarte bine la "Sufferion", dar "Seducia" sta pe propriile picioare, chiar foarte bine, si fara difuzare.

Crezi ca noul album va aduce grupului un public nou? Cum ai putea sa descrii muzica de pe "Seducia"?
Este greu de spus. Cred ca albumul are potential de a cuprinde cate putin din toate genurile si toata lumea poate sa asculte ceva ce ii place. Melodiile sunt mai light decat in trecut, dar in acelasi timp se poate gasi ceva nou aproape de fiecare data cand asculti albumul. Daca ar trebui sa descriu muzica in cateva cuvinte, as spune: dark gothic metal. Desigur, "dark" nu este neaparat primul lucru care-ti vine in minte cand il auzi pe Riina cantand, dar asculta muzica si o sa vezi.

Versurile joaca un rol foarte important pentru muzica Silentium, cine din trupa compune muzica si cine versurile ?

Poezii si povesti


Matti este cel care scrie foarte mult si toate versurile pe care le face sunt de fapt poezii si scurte povesti, in primul rand, si dupa aia texte. Matii si Sami lucreaza impreuna si la melodii, deci, de fapt Sami face muzica si Matii versurile. Se inteleg si aranjeaza cantecele impreuna si poate asta e secretul unui grup perfect.

V-ati gandit vreodata sa cantati si in finlandeza?
Niciodata sa nu spui niciodata. Daca Matti va scrie versuri perfecte in finlandeza, de ce sa nu le folosim? Nu poti sa gandesti si sa faci muzica doar in engleza. Nightwish "Kuolema tekee taiteilijan" este un bun exemplu.

Ce le-ai spune fanilor vostri din Romania, care abia asteapta sa va vada pe scena Festivalului Artmania?
Nu pot spune cine sunt mai nerabdatori pentru aceasta intalnire, trupa sau publicul. Veniti sa vorbiti cu noi in timpul festivalului. Bateti-ne pe umar frateste si vorbiti cu noi? Ne place cu adevarat sa cunoastem oamenii din public.
×
Subiecte în articol: culture club muzica silentium