x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Azerii nu aleargă speriaţi

Azerii nu aleargă speriaţi

de Dana Cobuz    |    29 Apr 2011   •   16:55
Azerii nu aleargă speriaţi

163035-azeri1.jpgLa cea de-a patra participare la concursul Eurovision, Azerbaidjan ţinteşte din nou un loc fruntaş, printr-un duet deosebit: Nigar şi Eldar. După şapte etape de selecţie, cei doi au fost declaraţi câştigătorii unei curse muzicale în care s-au înscris 77 de artişti.

Sub numele de scenă Ell/Nikki, Eldar şi Nigar vor cânta în prima semifinală Eurovision de la Düsseldorf, la 10 mai, balada „Running Scared”. Piesa, scrisă de autorii melodiei „Drip Drop”, cu care Azera Safura a urcat pe locul al cincilea în finala Eurovision 2010, de la Oslo, are toate datele pentru a câştiga simpatia publicului. Pe drumul către voturile europenilor, Eldar şi Nigar nu doar că nu „aleargă speriaţi” (n.r. – traducerea din engleză a titlului piesei „Running Scared”), ci cred cu tărie că „Anything’s Possible” (n.r. – din engleză, „totul este posibil”).

– Anul trecut, Safura a fost una dintre apariţiile cele mai aplaudate la Eurovision. Este un obiectiv pe care trebuie să-l depăşiţi?

Nigar: Da! Safura a obţinut un rezultat strălucitor, la fel şi colegii din anii trecuţi. Evident, vrem să continuăm şirul succeselor.

Eldar: Ne vom strădui să fim cât mai buni. Ne inspiră Safura, Aysel & Arash, Elnur & Samir, vom munci din greu să păstrăm buna reputaţie a Azerbaidjanului.

– Care a fost acel impuls care v-a făcut să vă înscrieţi la preselecţia Eurovision 2011?

Eldar: Din copilărie visam să particip la Eurovision. Şi în cele din urmă mi-am dat seama că trebuie să trec de la vorbe la fapte.

Nigar: Participarea la Eurovision este şi pentru mine unul dintre cele mai importante evenimente din viaţă. Soţul meu este englez, aşa că m-am mutat în Anglia acum nişte ani. Dar anul trecut am dat viaţă visului meu de-o viaţă şi m-am întors la Baku pentru a participa la selecţia naţională.

– Cum aţi ajuns să faceţi duet?

Eldar: Este o poveste uluitoare. După şapte etape de selecţie preliminară, au rămas cinci finalişti şi juriul ne-a sugerat, mie şi lui Nigar, să facem un duet. Apoi am câştigat.

Nigar: A fost o decizie neaşteptată, dar interesantă. Acum, când suntem un duo, ne place foarte mult să muncim împreună.

– Ce reacţie au avut publicul şi presa din Azerbaidjan după alegerea voastră pentru Düsseldorf?

Nigar: Cred că a fost o surpriză pentru toată lumea. Au existat opinii diferite, dar, în gene­ral, am obţinut un sprijin imens din partea fanilor noştri. Suntem personalităţi diferite, dar ne completăm reciproc.

– Ce trăsătură apreciaţi, fiecare, la personalitatea celuilalt?

Eldar: Nigar este o parteneră de scenă extraordinară, iubesc să lucrez cu ea! I-aţi auzit vocea? Este uimitoare! În plus, am devenit buni prieteni în viaţa de toate zilele.

Nigar: Iar Eldar este un băiat foarte drăguţ, vesel şi talentat. Petrecem mult timp împreună. Suntem uniţi de un ţel comun imens. Eldar mă sprijină, încearcă mereu să mă ajute şi, foarte important!, ştiu că mă pot baza pe el.

– Credeţi că formula de duet vă avantajează sau nu pe scena Eurovision?

Nigar: Cred că ne avantajează. În primul rând, nu eşti singur pe scenă, iar partenerul de duet te poate salva în orice moment. 

– „Anything’s possible” – este doar un slogan sau credeţi în aceste vorbe şi în viaţa de zi cu zi?

Nigar: Cu adevărat totul este posibil, dacă îţi doreşti să se întâmple. Dar reţeta succesului este munca.

Eldar: Sunt de acord cu Nigar. Când ai o ţintă, trebuie să te străduieşti să o atingi. Iar într-o zi visul tău se va împlini. 

– Ce părere aveţi despre melodiile prezentate de România şi Republica Moldova?

Eldar: Hotel FM and Zdob şi Zdub sunt concurenţi serioşi.

Nigar: Muzica lor este interesantă şi emană bucurie. Le dorim succes şi vom fi fericiţi să-i întâlnim la Düsseldorf!

×
Subiecte în articol: fun