x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica BALUL OPEREI 2020. Străluciri vieneze și invitați-surpriză, în ton cu Stagiunea Centenară a Operei Naționale Române din Cluj-Napoca

BALUL OPEREI 2020. Străluciri vieneze și invitați-surpriză, în ton cu Stagiunea Centenară a Operei Naționale Române din Cluj-Napoca

de Magdalena Popa Buluc    |    29 Feb 2020   •   14:26
BALUL OPEREI 2020. Străluciri vieneze și invitați-surpriză, în ton cu Stagiunea Centenară a Operei Naționale Române din Cluj-Napoca
Sursa foto: NICU CHERCIU

Balul Operei  le adresează o nouă și memorabilă invitație iubitorilor de operă Sâmbătă, 29 februarie 2020, începând cu ora 19:00. Evenimentul, caracterizat prin distincție și rafinament, va readuce pe scena operei clujene magia balurilor vieneze, cu alură clasică și eleganță desăvârșită, aflată anul acesta sub simbolul aniversar al Stagiunii 2019-2020, ce marchează o sută de ani de la inaugurarea Operei Naționale Române din Cluj-Napoca – prima instituție lirică înființată în țara noastră. Ediția acestui an prilejuiește participarea a trei invitați speciali, de renume internațional: soprana Mihaela Marcu, tenorul Ioan Hotea și țambalistul Marius Preda.

       O prezență care fascinează marile scene ale lumii, soprana Mihaela Marcu* este una dintre cele mai apreciate soliste române ale prezentului. Absolventă a Conservatorului din Timișoara, orașul său natal, și a CEE Musiktheater-Akademie din Viena, în anul 2007, are oportunitatea de a performa la Wiener Staatsoper. În acelaşi an, 2009, devine solistă a Operei Naţionale Române din Timişoara, instituţie unde va debuta în roluri precum Mimi şi Musetta din Boema, Micäela din Carmen, Contesa din Nunta lui Figaro, Lauretta din Gianni Schicchi, Violetta Valery din La Traviata, Hanna Glawari din Văduva Veselă şi Rosalinda din Liliacul. Cu aceste ultime două roluri debutează în Germania, Olanda şi Belgia.  De-a lungul cariere sale internaţionale o regăsim pe scene importante precum Teatrul Verdi din Trieste, Teatrul Municipal din Sao Paulo,  Teatrul Filarmonico di Verona,  la Royal Opera House di Muscat (Oman),  Megaron din Atena sau Teatrul La Fenice din Venezia,  la Marsilia, Opera din Roma, Opera din Toulon, Teatrul Verdi din Padova, Opera din Nisa Côte d'Azur, la Opera din Florenţa şi Teatrul Naţional Sao Carlos din Lisabona.

 

          În iulie 2016 este protagonistă într-un concert la Los Angeles, alături de cunoscutul tenor Vittorio Grigolo, continuând această colaborare în mai multe teatre din Italia. Tot în SUA este solistă alături de orchestra Filarmonica della Scala di Milano,  în New York şi Washington. În toamna lui 2016, Mihaela Marcu debutează în circuitul lombard şi emilian ca Violetta în La Traviata, dirijată de prestigiosul dirijor Francesco Lanzillotta în regia Alicei Rohrwacher (câştigătoare a premiului pentru scenografie de la Cannes). Anul 2018 îi aduce noi oportunități precum aceea de a păși pe noi continente în ţări precum Coreea de Sud – Opera din Seoul cu La Traviata şi China la Opera din Beijing -Art Center Seoul cu rolul Juliettei din opera Romeo şi Julietta. În anul 2019 debutează la Teatrul San Carlo din Napoli ca Violetta Valery în La Traviata şi Mimi în Boema la Teatrul Petruzzelli din Bari. Anul 2020 o va avea ca protagonistă în Lucia de Lammermoor la Deutsche Oper din Berlin alături de marele tenor Vittorio Grigolo. 

           La rândul său onorat cu Premiul Operalia pentru două categorii solistice, în anul 2015, tenorul Ioan Hotea, originar din Baia Mare, este absolvent al Academiei Naționale de Muzică din Bucureți. A debutat la vârsta de 21 de ani în rolul lui Nemorino (Elixirul dragostei de G. Donizetti) și a fost angajat imediat ca solist al Operei Naționale din București, unde printre rolurile sale s-au numărat Alfredo (La Traviata de G. Verdi), Almaviva (Il Barbiere di Siviglia de G. Rossini) și Don Ottavio (Don Giovanni de W. A. Mozart). Câștigător al mai multor concursuri, a fost distins și cu Marele Premiu al Concursului Internațional Hariclea Darclée, în 2015.  Onorat cu premiul Operalia în același an, tenorul Ioan Hotea a devenit o prezență aplaudată pentru rolurile interpretate impecabil la Royal Opera House sau Wiener Staatsoper. Este, de asemenea, solist invitat al Deutsche Oper am Rhein Düsseldorf și a susținut colaborări cu Operele din Zürich, Paris, Frankfurt, Monte-Carlo și multe altele. Rolurile recente includ Almaviva (Il Barbiere di Siviglia de G. Rossini) la  Staatsoper Stuttgart, Opera National de Rhin, Wiener Staatsoper, Greek National Opera și Choregies d’Orange; Nemorino (Elixirul dragostei de G. Donizetti) la Royal Opera House, Covent Garden; Elvino (La Sonnambula de V. Bellini) la Oper Frankfurt; Ernesto (Don Pasquale de G. Donizetti) la Oper Zürich, Staatsoper Stuttgart și Deutsche Oper am Rhein; Des Grieux (Manon de J. Massenet) la Greek National Opera; Cassio (Otello de G. Verdi) la Opera de Monte-Carlo; Tebaldo (I Capuleti ed i Montecchi de V. Bellini) la Opéra national de Paris.

         Absolvent al Conservatorului Regal din Haga și un nume apreciat în lumea jazzului mondial, artistul Marius Preda este respectat și aplaudat de alți muzicieni pentru măiestria sa, iar celebrul trompetist americano-cubanez Arturo Sandoval îl descrie ca fiind „un dar de la Dumnezeu pentru plăcerea noastră”.  Mission Cimbalom, unul dintre proiectele ce poartă semnătura muzicianului român, reconfirmă valoarea și succesul acestuia, atrăgându-i colaborarea cu Arturo Sandoval și cu compozitorul român Vladimir Cosma, acesta din urmă afirmând despre Marius Preda că „este unul dintre cei mai buni muzicieni alături de care a lucrat pe parcursul întregii sale cariere muzicale”.

Albumul său, Mission Cimbalom, oferă o întreagă suită de celebrități de top din lumea jazzului, precum Arturo Sandoval, Mike Stern, Dennis Chambers, Tom Kennedy, Teymur Phell, Sanah Kadoura, Taco Gorter, Robin Koerts și Kiba Dachi. Ambiția lui Marius Preda este aceea de a expune lumea la acest instrument special, țambalul, și de a-și aduce contribuția pentru a-l înscrie în istoria jazzului.

         În prezența acestor invitați de excepție, prima parte a Balului Operei 2020 va fi dedicată spectacolului liric, acompaniat de Orchestra și Ansamblul de Balet al Operei Naționale Române din Cluj­­-Napoca, sub bagheta

Maestrului David Crescenzi. Programul artistic al serii le va oferi invitaților momente orchestrale, solistice - vocale și instrumentale: valsuri, arii, balade, fragmente muzicale ce îmbină magia lirică și coregrafică pe partiturile îndrăgiților compozitori G. Verdi, G. Rossini, L. Delibes, A. Dvorák, V. Cosma și J. Strauss. Va fi, totodată, nelipsit și momentul festiv al decernării celor cinci premii de excelență, prilejuite anual de eveniment, ce cinstesc talentele excepționale ale universului cultural-artistic. 

         Conform tradiției, a doua parte a serii le va adresa tuturor participanților o invitație deschisă la dans, într-o veritabilă atmosferă de ballroom. Distribuția completă a spectacolului îi reunește pe artiștii invitați alături de basul Corneliu Huțanu, soliștii balerini Andreea Jura, Dan Haja, Adelina Gribincea, Augustin Gribincea, Mircea Munteanu, Hui-Yi Wen, Liviu Har, Nanaka Ogawa, Romulus Petruș, acompaniați de Orchestra și Ansamblul de Balet ale Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, sub bagheta Maestrului David Crescenzi. Regia artistică a evenimentului este semnată de Mihaela Sandu, scenografia este realizată de Anca Pintilie; coregrafia – Pavel Rotaru; regie scenă culise – Alina Simona Nistor. Producătorii evenimentului sunt Alexandra Mihali și Cristian Avram. Ne vor fi alături pe parcursul evenimentului, în calitate de prezentatori, Loredana Corchiș și Marius Constantinescu. Evenimentul este transmis în direct pe posturile TVR 3 și TVR Cluj, Radio România Muzical și online, pe pagina Facebook a TVR Cluj.

       

×
Subiecte în articol: BALUL OPEREI 2020