x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Britney Spears se retrage, pe o perioadă nederminată, din viața artistică

Britney Spears se retrage, pe o perioadă nederminată, din viața artistică

04 Ian 2019   •   20:55
Britney Spears se retrage, pe o perioadă nederminată, din viața artistică

Cântăreaţa americană Britney Spears a anunţat că a decis să renunţe pentru o perioadă nedeterminată la cariera sa artistică pentru a fi alături de tatăl ei, într-o perioadă în care acesta se află în convalescenţă după o afecţiune gravă, informează vineri Press Association.
Celebra cântăreaţă pop a spus că doreşte să îi sprijine pe membrii familiei sale, întrucât şi aceştia au sprijinit-o întotdeauna. Ea a dezvăluit că a decis să îşi amâne turneul în sistem de rezidenţă intitulat "Britney: Domination", pe care urma să îl susţină în Las Vegas. 
Vedeta le-a mulţumit fanilor pentru sprijinul lor în perioada în care tatăl ei a fost bolnav. 
Jamie Spears, tatăl cântăreţei americane, a suferit o ruptură de colon şi a fost supus unei complicate operaţii chirurgicale în Las Vegas. 
După 28 de zile petrecute în spital, el a fost externat şi în prezent îşi petrece convalescenţa la domiciliu.
De asemenea, Britney Spears a anunţat că îşi amână toate angajamentele sale oficiale în perioada în care va rămâne alături de tatăl ei.
Medicii se aşteaptă ca tatăl vedetei americane să beneficieze de o recuperare completă.
Reprezentanţii cântăreţei Britney Spears au precizat că fanii care se află în posesia unor bilete pentru show-urile afectate de decizia vedetei pop vor beneficia de o achitare integrală a contravalorii acestora. 

AGERPRES

×
Subiecte în articol: britney spears