x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Bubu Cernea, la “CulTOUR”: “Nu aș putea trăi fără muzică”

Bubu Cernea, la “CulTOUR”: “Nu aș putea trăi fără muzică”

13 Noi 2018   •   16:38
Bubu Cernea, la “CulTOUR”: “Nu aș putea trăi fără muzică”

A pus pentru prima dată mâna pe tobe la vârsta de doi ani, iar de atunci continuă să se perfecționeze pe zi ce trece, în domeniul muzical, și să-și dezvolte aptitudinile artistice. Mihai Bubu Cernea este invitatul emisiunii “CulTOUR”, ediție care se va difuza astăzi, de la ora 17.30, la Happy Channel.

“Mi-aș dori să știu mai multe despre muzică, niciodată nu e suficient, tot timpul e loc de mai mult”, mărturisește tânărul artist, care a studiat la Berklee College of Music, și a ajuns să cânte cu unii dintre cei mai iubiți artiști de la noi. Mihai Bubu Cernea recunoaște că nu s-ar vedea făcând altceva: “Nu aș putea trăi fără muzică. Nu văd lumea fără ea”.

Tot, astăzi, la “CulTOUR”, acesta vorbește și despre o nouă pasiune. “Aș vrea să învăț să pilotez avioane. Zbor foarte mult, cel puțin o dată pe săptămână. Mi-am cumpărat simulatoare de avioane, dar din astea profesioniste, să învăț toate comenzile. Nu am pilotat eu, în schimb am mai vorbit cu piloți, m-am interesat de școală. Dar, în primul rând, nu am timp, și apoi mai trebuie să bat la tobe, ca să plătesc școala”, a spus Bubu la “CulTOUR”, emisiunea prezentată de Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman.

Telespectatorii pot urmări interviul integral și îl pot cunoaște mai bine pe tânărul artist, astăzi, de la 17.30, la Happy Channel.

×