x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Cântăreţul britanic Sam Smith dezvăluie că şi-a făcut o operaţie de liposucţie la vârsta de 12 ani

Cântăreţul britanic Sam Smith dezvăluie că şi-a făcut o operaţie de liposucţie la vârsta de 12 ani

15 Mar 2019   •   20:30
Cântăreţul britanic Sam Smith dezvăluie că şi-a făcut o operaţie de liposucţie la vârsta de 12 ani

Cântăreţul britanic Sam Smith a dezvăluit că şi-a făcut o operaţie de liposucţie la vârsta de 12 ani, relatează Press Association.

Sam Smith a stabilit două recorduri mondiale Guinness cu ajutorul melodiei "Writing's On The Wall", care apare pe coloana sonoră a filmului "Spectre", cel mai recent lungmetraj din seria "James Bond". 

Cântăreţul, în prezent în vârstă de 26 de ani, a afirmat că în adolescenţă se îngrăşase prea mult în zona bustului şi devenise ţinta glumelor.

El i-a mărturisit Jameelei Jamil, iniţiatoarea mişcării "I Weigh", că s-a luptat cu corpul său "toată viaţa".

"Când eram copil, la cinci sau şase ani, eram durduliu, iar apoi situaţia s-a înrăutăţit şi am acumulat multă grăsime în zona pieptului", a spus el.

"Şi, când am împlinit 11 ani, m-am dus la doctor", a spus interpretul melodiei "Stay With Me".

"Am fost conştient că asta îmi afecta starea de spirit zi de zi şi viaţa mea ca adolescent", a spus el într-un interviu la IGTV.

"Aveam 'sâni'. Am făcut o liposucţie, aveam 12 ani. Era o chestie importantă. În acel moment, am fost foarte fericit", a spus el, adăugând că "am pus totul înapoi în două săptămâni deoarece nu îmi dădeam seama de relaţia mea cu mâncarea".

El a spus că dacă şi-ar putea alege din nou viaţa, nu ar mai fi faimos, pentru că "nimeni nu te tratează la fel".

AGERPRES

×
Subiecte în articol: sam smith liposuctie 12 ani