x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Cântăreţul Ed Sheeran nu mai are vecini!

Cântăreţul Ed Sheeran nu mai are vecini!

29 Ian 2018   •   10:12
Cântăreţul Ed Sheeran nu mai are vecini!

În ciuda succesului său planetar, cântăreţul britanic Ed Sheeran a fost mereu apreciat pentru modestia şi simplitatea sa. Se pare însă că mania grandorii a pus stăpânire pe artist dacă e să dăm crezare informaţiilor apărute în cotidianul britanic Daily Mail, potrivit carora muzicianul ar fi cumpărat patru proprietăţi alăturate locuinţei sale.

 

Fara indoiala, cântăreţul nu poate fi criticat pentru modul in care isi foloseşte averea estimată la 40 de milioane de lire şi care sporeşte în continuare. Proprietăţile achizitionate vor asigura o viaţă departe de ochii curioşilor pentru Ed Sheeran şi Cherry Seaborn, viitoarea sa soţie, cu care s-a logodit recent.

Printre altele, presa a scris deja că muzicianul şi-ar fi amenajat un bar privat la care accesul se face printr-un tunel legat de resedinta principală.

Cântăreţul doreşte să-şi mărească domeniul adăugând un studio de înregistrări, o sală de cinema, două săli de jocuri şi o discotecă.

Vecinii nu par să fie deranjaţi de achiziţiile făcute de Ed Sheeran, iar unul dintre aceştia a declarat pentru Daily Mail că astfel ''ne se va mai plânge nimeni că pune muzică prea tare''.AGERPRES

×