x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Cartea despre viaţa cântăreţei Whitney Huston boicotată de fiica acesteia

Cartea despre viaţa cântăreţei Whitney Huston boicotată de fiica acesteia

05 Feb 2013   •   12:10
Cartea despre viaţa cântăreţei Whitney Huston boicotată de fiica acesteia
Cissy Houston, mama cântăreţei Whitney Houston, a scris o carte în memoria fiicei sale, dispărute acum un an. Însă Bobbi Kristina, fiica divei, face un apel la boicotarea cărţii, spunând că este lipsită de respect la adresa mamei ei, relatează closermag.fr.
Bobbi Kristina începe astfel un război împotriva bunicii sale sau, mai degrabă, a cărţii pe care aceasta a lansat-o. Cartea 'Remembering Whitney' se vrea un omagiu din partea lui Cissy Houston, însă nepoata ei le-a cerut fanilor cântăreţei să nu cumpere volumul. Ea a scris pe pagina ei Twitter că nu este în niciun fel implicată în scrierea cărţii şi că nu o va citi: 'O găsesc lipsită de respect la adresa mamei mele - ca fiică, nu tolerez acest lucru.'

Cissy, 79 de ani, arată că viaţa ei este foarte grea de la dispariţia fiicei sale, care a fost găsită moartă în cadă, într-o cameră de hotel, pe 11 februarie 2012. 'Atunci viaţa mea s-a oprit. Nu mai ştiu ce am făcut sau ce am spus după ce am aflat. Mi s-a spus mai târziu că am urlat atât de tare încât m-a auzit toată clădirea. Dar nu îmi păsa, nu mă gândeam decât la un lucru: fetiţa mea se dusese. Chiar şi acum, după un an, sufăr şi îmi imaginez că aş putea să o strâng în braţe încă o dată. Nu mi-am închipuit niciodată că se va duce înaintea mea', spune Cissy în carte.

Invitată la emisiunea lui Oprah Winfrey, Cissy Houston a recunoscut că relaţia ei cu Bobbi Kristina s-a cam stricat în ultima vreme pentru că nepoata ei este împotriva publicării cărţii.

La un an de la moartea cântăreţei se vor organiza numeroase manifestări omagiale. Se va realiza un documentar şi vedete ale noii generaţii, ca Taylor Swift sau Katy Perry, îşi vor mărturisi admiraţia faţă de Whitney Houston. AGERPRES
 

×