x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Cezar Ouatu se pregăteşte pentru primele repetiţii pe scena Eurovision

Cezar Ouatu se pregăteşte pentru primele repetiţii pe scena Eurovision

09 Mai 2013   •   15:25
Cezar Ouatu se pregăteşte pentru primele repetiţii pe scena Eurovision

Delegaţia României la Eurovision a ajuns la Malmö ieri dimineaţă. Plecarea a fost în zori, iar Cezar Ouatu şi echipa care îl însoţeşte în Suedia au făcut o escală la Praga, apoi la Copenhaga, unde autobuzul îi aştepta deja să îi ducă în Malmö, la hotelul unde sunt cazaţi, aproape de Turning Torso Tower (“Turnul răsucit”), un zgârie-nori impresionant, unul dintre simbolurile oraşului.

Cu toată oboseala după o noapte albă, românii au făcut un drum până la Malmö Arena, locul unde, peste o săptămână, Cezar, Alexandra Toma (backing vocal) şi cei patru dansatori vor urca pe scenă, în cea de-a doua semifinală a Eurovision Song Contest 2013. Amenajarea Centrului de presă nu este încă definitivată, dar repetiţiile au început de câteva zile, astfel că delegaţia României a putut trage cu ochiul, pe furiş, la repetiţia concurentului azer Farid Mammadov, aflată în plină desfăşurare. Drumul de întoarcere a dezvăluit un Malmö înţesat de simboluri ale Eurovisionului, logo-ul fluture al evenimentului colorând tot oraşul. Seara s-a încheiat în centrul vechi şi plin de viaţă al oraşului, la un pahar cu ceai, savurat din plin, după o zi în care temperatura aerului abia dacă a atins jumătate din gradele Celsius de la Bucureşti.

“Sunt nerăbdător să urc pe scenă pentru prima repetiţie, în această după-amiază. Am luat deja pulsul evenimentului, cu ajutorul câtorva dintre participanţi, pe care i-am întâlnit. Malmö este un oraş liniştit, dar cu o energie pozitivă, care mă încarcă”, sunt gândurile cu care Cezar porneşte aventura suedeză. La rândul său, Dan Manoliu, şeful delegaţiei României la Eurovision, speră ca repetiţia de astăzi să iasă aşa cum trebuie: “E foarte important ca totul să fie aşa cum am solicitat organizatorilor – sunet, lumini, grafică etc. – pentru ca show-ul nostru să fie la înălţime. Atât în sensul figurat al expresiei, cât şi în cel propriu - şi veţi afla în curând la ce mă refer”, spune el.

Telespectatorii TVR 1 vor putea vedea primele imagini de la sosirea delegaţiei române în Suedia în această seară, la ora 23.00, la Drumul spre Malmö, o agendă de cinci minute care va fi difuzată în fiecare seară pe TVR HD, TVR Internaţional, precum şi online, pe www.tvrplus.ro.

Pe parcursul şederii în Suedia, Cezar Ouatu va avea un program extrem de încărcat, având deja programate numeroase evenimente la care va participa: concerte, talk-show-uri, interviuri pentru posturi de televiziune şi pentru site-uri specializate pe Eurovision. Pentru semifinala din 16 mai, unde piesa “It’s My Life”, interpretată de el şi compusă de Cristian Faur, va intra în concurs pe poziţia 17, sunt programate cinci repetiţii, dintre care trei cu costume, astfel ca şi cele mai mici detalii ale show-ului să fie puse la punct.

×