x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Chopin și „Cântecul nopții“ polonez, în stagiunea online a Filarmonicii „George Enescu“

Chopin și „Cântecul nopții“ polonez, în stagiunea online a Filarmonicii „George Enescu“

de Magdalena Popa Buluc    |    09 Iun 2020   •   13:14
Chopin și „Cântecul nopții“ polonez, în stagiunea online a Filarmonicii „George Enescu“

Joi, 11 iunie 2020, de la ora 19.00, în cadrul stagiunii online, Orchestra Simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, condusă de Alexander Walker, va avea în program Concertul nr. 1, în mi minor, pentru pian şi orchestră, op. 11 de Frédéric Chopin și Simfonia nr. 3, op. 27 de Karol Szymanowski. Solist în prima parte este pianistul Lucas Krupinski, iar în partea a doua, tenorul Tomasz Zagorski. Corul Filarmonicii „George Enescu“ a fost pregătit de maestrul Iosif Ion Prunner, iar concertmaistru invitat a fost Liviu Câşleanu. Concertul înregistrat în 16 noiembrie 2018 a fost organizat în colaborare cu Institutul Polonez și Ambasada Republicii Polone la București, fiind dedicat aniversării Centenarului Independenței Poloniei.

Dirijorul englez Alexander Walker afirmă despre programul polonez că include capodopere muzicale. „Pentru minunatul concert nr.1 pentru pian de Chopin, îl avem solist pe Lucas Krupinski, unul dintre cei mai interesanți tineri pianişti“, declară acesta. La rândul său, pianistul Lucas Krupinski subliniază că a fost o mare bucurie să cânte alături de Orchestra Filarmonicii „George Enescu“ la Ateneul Român: „Publicul a fost foarte cald și a fost o imensă bucurie să lucrez cu dirijorul Alexander Walker, alături de care am cântat recent la Londra“.

Realizată între anii 1914 și 1916 în timpul Primului Război Mondial, chiar înainte ca Polonia să-și dobândească independența, Simfonia nr. 3 a lui Szymanowski este una dintre cele mai importante lucrări muzicale ale secolului XX. „Necesitând un aparat orchestral și coral imens și un solist tenor, este cântată rareori. Inspirată de poemul extatic al lui Rumi, Cântecul nopţii, lucrarea celebrează frumuseţea nopților orientale, fiind influențată de explorările compozitorului în zona Orientului Mijlociu și de interesul lui faţă de sufism. Szymanowski combină elemente de muzică arabă cu armonii cromatice având rădăcinile în limbajul muzical al lui Wagner şi Chopin, rezultatul fiind o muzică ce atinge climaxuri extraordinare. Construcţia strălucitoare şi evocativă de culori orchestrale creează la Szymanowski o lume sonoră seducătoare şi irezistibilă“, precizează dirijorul.

Concertul din luna noiembrie 2018 a fost organizat sub înaltul patronaj al preşedintelui Republicii Polone Andrzej Duda și al preşedintelui României Klaus Iohannis.

 

Stagiunea online

Orchestra Filarmonicii „George Enescu”

Joi, 11 iunie 2020, ora 19.00

Dirijor: Alexander Walker

 

Frédéric Chopin: Concertul nr. 1, în mi minor, pentru pian şi orchestră, op. 11

Solist: Lucas Krupiński

Karol Szymanowski: Simfonia nr. 3 „Cântecul nopții" op. 27

Solist: Tomasz Zagórski – tenor

Solo vioară: Liviu Câşleanu

Dirijorul Corului: Iosif Ion Prunner

 

Înregistrarea concertului din 16 noiembrie 2018 va putea fi ascultată, joi, de la ora 19.00, pe canalele online ale Filarmonicii „George Enescu“: site (https://www.fge.org.ro/), pe pagina de Facebook (https://www.facebook.com/filarmonica.george.enescu/) și pe canalul YouTube (https://bit.ly/2wMctlw).

 

Alexander Walker este un muzician care, prin discografia sa, a contribuit la redescoperirea şi readucerea în atenţia publicului a unor compozitori mai puţin cunoscuţi. În 2018, a fost distins cu Medalia „Elgar Society“, prin aceasta alăturându-se unui grup mic de muzicieni, ce îi include pe Daniel Barenboim, Vladimir Ashkenazy, Sir Andrew Davies, Sir Mark Elder. De la absolvirea studiilor, cu legendarul Ilya Musin de la Conservatorul de Stat din Skt. Petersburg, Alexander Walker a dirijat în Rusia, Europa Centrală şi de Est şi în Scandinavia, iar numeroase interpretări ale sale, cu precădere cele de muzică britanică, au fost difuzate la posturi naţionale de radio şi televiziune. Alexander Walker dirijează frecvent Orchestra Simfonică de Stat a Rusiei, Musica Viva, Orchestra Simfonică „Noua Rusie“ (director muzical: Yuri Bashmet) şi Filarmonica din Rusia. A dirijat toate orchestrele importante din Polonia şi din România, precum şi numeroase ansambluri din Finlanda, Danemarca, din Balcani şi de pretutindeni. A dirijat frecvent spectacole la Opera Regală Covent Garden, iar alături de Baletul Regal a realizat un turneu în Statele Unite (Metropolitan Opera, Kennedy Center), la teatrele Balşoi şi Mariinski din Rusia, în Turcia şi în Asia. A realizat direcţia muzicală în „Lacul Lebedelor“ la Opera Naţională din Finlanda şi în „Spărgătorul de nuci“ pentru Opera Naţională din Norvegia.

 

Născut în anul 1992 la Varşovia, Lucas Krupinski a început să studieze pianul la vârsta de 5 ani. Este absolvent, cu diplomă magna cum laude, al Universităţii de Muzică „Fryderk Chopin” din Varşovia, unde a studiat sub îndrumarea prof. Alicja Paleta-Bugaj şi a dr. Konrad Skolarski. A câştigat în septembrie 2016 Premiul I şi toate premiile speciale ale celei de-a 7-a ediţii a Concursului Internaţional de Pian de la San Marino: Premiul Criticilor Muzicali, Premiul Publicului precum şi Premiul pentru cea mai bună interpretare a unui concert cu orchestră. A fost finalist al Concursului Internaţional „Ferruccio Busoni” de la Bolzano (2017) precum şi laureat al Premiului I la Concursurile Internaţionale de Pian de la Aachen (2016) şi Hanovra (2015). În octombrie 2015, ca semifinalist, s-a numărat printre cei mai buni douăzeci de pianişti participanţi la cel de-al XVII-lea Concurs Internaţional de Pian „Fryderyk Chopin” de la Varşovia. De asemenea, este laureat al altor premii importante la concursuri internaţionale de pian, obţinând, printre altele, Grand Prix şi două premii speciale la al II-lea Concurs Internaţional Siberian de Pian „Fr. Chopin” de la Tomsk (2013), Premiul I la Yamaha Music Foundation of Europe Scholarship Competition (2014), Premiul al II-lea la Concursul Naţional de Pian „Fr. Chopin” de la Varşovia, ed. a 46-a (2015).

 

Tenorul polonez Tomasz Zagorski a studiat cu Stanislaw Romanski la Academia de Muzică din Poznan şi a colaborat cu Teatrul Wielki în opere de Mozart, Verdi, Puccini şi Leoncavallo. A fost invitat să susţină diferite roluri la Opera din Kiel – unde i-a interpretat pe Nadir (Pescuitorul de perle), Tamino (Flautul fermecat) şi pe Titus (din opera omonimă de Mozart). La Kassel pe Titus (Mozart) şi René (Contele de Luxemburg). La Hanovra a susţinut şi rolurile lui Apollo şi Dionysos în prima audiţie a operei Orest de Manfred Trojahn. A colaborat cu dirijori ca Jaques Delacote, John Fiore, Johannes Fritzsch, Walter Gugerbauer, Michail Jurowski, Wolfgang Kurz, Zoltán Peskó, Christof Prick, Wolfgang Rennert, Jonathan Seers, Klauspeter Seibel, Jos van Veldhoven, Mario Venzago, Sebastian Weigle.Din 2011, Tomasz Zagorski ocupă postul de profesor de canto la Conservatorul din Poznan.

 

Canalul YouTube (https://bit.ly/2wMctlw) al Filarmonicii „George Enescu“ a fost adăugat, în cadrul stagiunii online, celorlalte instrumente de promovare ale evenimentelor instituției: site web (https://www.fge.org.ro/), pagina de Facebook (https://www.facebook.com/filarmonica.george.enescu/), newsletter.

Canalul YouTube nou creat oferă celor interesați posibilitatea de abonare și de alertare prin e-mail asupra noilor postări.

Rămâneți alături de noi pe canalele:

Siteul Filarmonicii „George Enescu“

Pagina YouTube a Filarmoncii „George Enescu“

Pagina de Facebook a Filarmonicii „George Enescu“

 

Vă dorim vizionare plăcută!

×