x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Clasic e fantastic. 10 ani

Clasic e fantastic. 10 ani

de Magdalena Popa Buluc    |    13 Iul 2020   •   13:21
Clasic e fantastic. 10 ani

Asociația „Clasic e fantastic” anunță apariția volumului Clasic e fantastic. 10 ani. Timp de 10 stagiuni, pe scena Sălii mari a Ateneului Român și, la început, pe scena Sălii de operă a Universității Naționale de Muzică București, apoi în Sala mare a Teatrului Odeon, s-au desfășurat cele 94 de concerte din ciclul Cum să înțelegem muzica și cele 12 spectacole de teatru cu muzică prezentate sub genericul Copilăriile marilor muzicieni. Mulțumim Filarmonicii “George Enescu”, Universității Naționale de Muzică București și Teatrului Odeon pentru parteneriatele generoase și pline de bunăvoință pe care ni le-au oferit în acești 10 ani de colaborare; mulțumim sponsorilor care au făcut posibile apariția, dezvoltarea și supraviețuirea acestui proiect de educație prin și pentru muzică; mulțumim sutelor de artiști excepționali care s-au implicat cu entuziasm debordant în concerte și spectacol de teatru; mulțumim publicului ale căror aplauze și zâmbete ne-au dat puterea să mergem mai departe în extrem de dificile momente ale existenței proiectului; mulțumim fotografilor care ne-au oferit imaginile care, credem noi, au făcut istorie; mulțumim domnului Ciprian Isac pentru munca de o probitate profesională rar întâlnită, datorită căreia acest album a putut apărea într-o formă grafică excepțională.

Albumul Clasic e fantastic. 10 ani poate fi răsfoit pe pagina de internet. Există două variante, una mai „mică” (din punct de vedere tehnic) destinată descărcării rapide pe telefoane, tablete etc. și una mai “mare” (calitativ tehnic) ce poate fi descărcată pe calculatoare performante sau, de ce nu, descărcată și printată de doritori, fără niciun cost suplimentar. Sperăm ca, atât publicul cât și artiștii, să regăsească, între paginile acestui album, amintiri deosebit de frumoase. Sperăm ca sponsorii să aibă, acum, încă o dovadă ca sumele oferite proiectului au fost bine folosite și, să ne rămână alături, atunci când va fi posibil să reluăm concertele și spectacolele de teatru cu muzică într-o a XI-ea stagiune. Vă reamintim că, pe canalul oficial de youtube Clasic e fantastic
puteți viziona oricând peste 80 de concerte Cum să înțelegem muzica și prezentările celor 12 spectacole de teatru cu muzică din ciclul Copilăriile marilor muzicieni, care vor continua să figureze în stagiunile Teatrului Odeon.

Sperăm să ne reîntâlnim curând. Până atunci, pregătim o colecție de cărți pentru copii care, sub titlul Copilăriile marilor muzicieni va aduna 12 texte echivalente celor 12 spectacole de teatru cu muzică. Cărțile nu sunt destinate vânzării ci, în format electronic, vor putea fi citite sau descărcate gratuit din secțiunea Biblioteca virtuală. Prima carte, Copilăria lui Beethoven se află deja acolo.

×