x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Columbianul Juanes cîntă latin rock & pop

Columbianul Juanes cîntă latin rock & pop

de Alex Revenco    |    03 Sep 2008   •   00:00
Columbianul Juanes cîntă latin rock & pop

Diseară de la ora 20:00, mare concert mare la Polivalentă. Aflat pentru prima oară în România, faimosul interpret Juanes susţine un concert extraordinar, avîndu-i în deschidere pe Analia Selis şi Cătălin.



Diseară de la ora 20:00, mare concert mare la Polivalentă. Aflat pentru prima oară în România, faimosul interpret Juanes susţine un concert extraordinar, avîndu-i în deschidere pe Analia Selis şi Cătălin.


Organizat de Fundaţia Culturală Phoenix, concertul de la Bucureşti face parte din turneul mondial de promovare a celui mai recent album al artistului, intitulat “La vida es un ratico” (2007). Muzicienii şi tehnicienii care îl însoţesc pe Juanes (în total circa 70 de persoane) au sosit la Bucureşti pe calea aerului, împreună cu tot echipamentul tehnic necesar. După show-ul din capitala României, toată echipa se va deplasa cu o suită impresionantă de nightlinere (autobuze echipate cu tot ce este necesar pentru un voiaj de lungă durată, inclusiv pe timp de noapte) spre Moscova – etapa urmatoare a turneului.


AUR ŞI PLATINĂ. În această după-amiază, înainte de concertul de la Sala Polivalentă, are loc o conferinţă de presă, în cadrul căreia Juanes va primi de la Universal Music România două distincţii. Este vorba despre Discul de Platină pentru vînzările albumului “Mi Sangre” şi Discul de Aur pentru “La Vida Es Un Ratico”, fapt ce demonstrează popularitatea artistului columbian la noi în ţară. Juanes, pe numele său adevărat Juan Esteban Aristizabal Vasquez, este unul dintre cei mai bine cotaţi artişti pe plan internaţional. Considerat echivalentul masculin al unei faimoase artiste care provine tot din Columbia, Shakira, a fost declarat de către Los Angeles Times “cea mai importantă figură a muzicii latine”.


12 LATIN GRAMMY. Cîştigător a 12 premii Latin Grammy, Time Magazine  l-a desemnat “unul din topul  100  al celor mai influente persoane din lume”. Pe lîngă cariera sa de muzician,  Juanes este şi activist social, acţiunile sale derulîndu-se prin intermediul propriei fundaţii, “Mi Sangre”. A descoperit muzica de mic copil dar şi-a început cariera la 15 ani, cînd a infiinţat trupa heavy metal Ekhimosis. Formaţia a rămas unită timp de 12 ani şi a lansat cinci albume, după care Juanes (solist, chitarist, producător, compozitor şi textier) şi-a început cariera solistică. Primul său album solo, “Fijate Bien”, nu a stîrnit numai reacţii pozitive, dar i-a deschis “drumul” spre consacrare. Astfel, cel de-al doilea LP, “Un Dia Normal”, a avut un succes deosebit în toată America Latină, ajungînd “discul spaniol cel mai vîndut” pe plan internaţional. Iar “A Dios Le Pido”, extras de pe acest album a făcut furori în toată lumea, devenind un superhit. Al treilea album “Mi sangre” (2004), conţine piese celebre (“La camisa negra”, “Nada Valgo Sin Tu Amor”, “Volverte A Ver”, “Para Tu Amor”) şi a stat peste zece săptămîni pe primul loc în topul Billboard.

×
Subiecte în articol: muzica juanes