x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica "Come as You Are", documentarul care îl are în prim-plan pe Kurt Cobain, va fi gata în 2014

"Come as You Are", documentarul care îl are în prim-plan pe Kurt Cobain, va fi gata în 2014

19 Noi 2012   •   17:21
"Come as You Are", documentarul care îl are în prim-plan pe Kurt Cobain, va fi gata în 2014

Documentarul "Come as You Are", care prezintă viaţa lui Kurt Cobain, va fi disponibil publicului din 2014, potrivit Antena 3.

Documentarul este produs de HBO şi coordonat de Brett Morgan, cel care a realizat şi "Crossfire Hurricane", filmul care a prezentat viaţa şi cariera celor de la The Rolling Stones.

Morgan va fi ajutat de văduva lui Cobain, Courtney Love. "Courtney este cea care m-a determinat să demarez acest proiect", a declarat Morgan. El a adăugat că discuţiile dintre ei, pe marginea documentarului, au fost iniţiate încă din 2007.

"Am încercat să găsim momentul oportun pentru acest film. Kurt nu a fost doar un compozitor şi muzician extraordinar, el a fost şi un regizor şi artist incredibil. Aşa că filmul va fi ca o autobiografie la persoana a treia, ca şi cum Kurt ar fi prezent şi realizează un film despre viaţa sa", a spus Brett Morgan,

Nirvana a fost una dintre cele mai populare trupe grunge din anii '90, vânzând peste 60 de milioane de albume. Pe 5 aprilie 1994, solistul şi liderul trupei, Kurt Cobain, s-a sinucis în locuinţa lui din Los Angeles. Cobain avea 27 de ani. Trupul neînsufleţit al artistului a fost descoperit abia trei zile mai târziu.

×