x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica CONCERT - Ace of Base, pentru prima dată în România

CONCERT - Ace of Base, pentru prima dată în România

17 Sep 2008   •   00:00
CONCERT - Ace of Base, pentru prima dată în România

Ace of Base, formaţia suedeză cu cele mai mari şanse la statutul de urmaşă a celebrei ABBA pe scena muzicii internaţionale, va concerta la Sala Palatului din Bucureşti la 8 noiembrie, de la ora 20:00.



Ace of Base, formaţia suedeză cu cele mai mari şanse la statutul de urmaşă a celebrei ABBA pe scena muzicii internaţionale, va concerta la Sala Palatului din Bucureşti la 8 noiembrie, de la ora 20:00.

Aflaţi acum în turneul mondial “REDEFINED! 2008-2009”, cei trei suedezi vor încînta publicul român într-un eveniment deosebit de sunet şi imagine ce va include în playlist toate succesele celor 15 ani de activitate a trupei Ace of Base, oferit de Kompas Events – organizatorul concertelor Alphaville (12.04.2008 – Bucureşti) şi Demis Roussos (10.05.2008 – Bucureşti). Deţinătoare a unui record Guinness pentru cel mai bine vîndut album de debut (“Happy Nation/The Sign”, 1993), Ace of Base a devenit o formaţie de cult la începutul anilor ’90 cu hituri precum “All that She Wants”, “The Sign” sau “Happy Nation” şi a încîntat întreaga lume, stabilind noi standarde în Swedish pop. Reţeta succesului Ace of Base – formaţie din componenţa căreia fac parte Ulf Ekberg (Buddha) şi fraţii Jonas Berggren (Joker) şi Jenny Berggren – este una care prezintă optimismul, prietenia şi credinţa în dragoste.

Biletele pentru concertul din Bucureşti s-au pus în vînzare în reţeaua magazinelor Diverta, magazinul Muzica, precum şi online prin www.ticketpoint.ro, www.bilete.ro, www.myticket.ro şi www.blt.ro.

×
Subiecte în articol: muzica