x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica CONCERTE ÎN 2009 / Viitorul sună bine!

CONCERTE ÎN 2009 / Viitorul sună bine!

de Alex Revenco    |    21 Dec 2008   •   00:00

Până acum, dintre concertele confirmate pentru anul viitor, genurile punk şi heavy metal sunt foarte bine "reprezentate". Astfel, amatorii de punk după ce vor umple Suburbia, în seara de Crăciun, peste doar o lună vor merge la Fabrica pentru concertul anual, al grupului Dead Ceauşescu’s.



După care, la 13 februarie, tot în Fabrica, la a patra ediţie Punk Rock Underfest cap de afiş este grupul No Use for a Name. Californienii cântă din 1987 şi vin pentru prima oară în România, pentru a-şi promova noul album "The Feel Good Record of the Year" (2008) şi după cum arată şi titlul, buna dispoziţie va caracteriza seara cu pricina. Apoi, la început de iulie, la B’estfest vine "Naşul", Iggy Pop, împreună cu The Stooges! Metalele grele şi foarte grele încep "reprezentaţia" la 12 ianuarie când Napalm Death cântă la Becker Brau Live Music. Urmează alte două spectacole "şoc": Sepultura la Polivalentă (7 februarie) şi Kreator, Caliban şi Taine, tot "la Becker" (9 februarie). Mai "soft", dar cu mare priză la fete, finlandezii de la The Rasmus cântă la 16 februarie, în Hard Rock Cafe. Între 2 şi 4 iulie, la B’estfest vom avea ocazia să-l aplaudăm pe Lemmy care aduce, în sfârşit, Motorhead-ul în România, iar la Aftershock, un alt nume foarte "greu", Manowar! Şi atenţie, încă nu ştim ce "surprize" vin de la Sibiu. Unde, Rockin’ Transilvania se extinde la trei zile şi două scene, plus multe alte atracţii, în afară de muzică iar Artmania a anunţat deja un headliner, Tristania, la 17 iulie.

×
Subiecte în articol: muzica