x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Concertul de jazz Luiza Zan Trio de la ARCUB este sold out. La Artist In Residence urmează Petrică Andrei Trio

Concertul de jazz Luiza Zan Trio de la ARCUB este sold out. La Artist In Residence urmează Petrică Andrei Trio

de Magdalena Popa Buluc    |    14 Feb 2019   •   16:13
Concertul de jazz Luiza Zan Trio de la ARCUB este sold out. La Artist In Residence urmează Petrică Andrei Trio

Biletele puse în vânzare pentru concertul de jazz „Tenderly”, susținut de Luiza Zan Trio pe 14 februarie, la ora 20:00 la ARCUB s-au epuizat. „Joy of Life” - următorul concert din programul stagiunii de jazz ARTIST IN RESIDENCE, organizat de Primăria Capitalei prin ARCUB, va fi susținut de trioul de senzație al artistului Petrică Andrei în data de 28 februarie, ora 20:00, la ARCUB, Sala Mare.

Așadar, în februarie, ascultăm jazz interpretat la pian, contrabas și baterie într-o colaborare inedită și spectaculoasă între pianistul Petrică Andrei, contrabasistul Olivier Gatto și bateristul Vlad Popescu.

Unul dintre cei mai buni pianiști ai momentului, Petrică Andrei aduce pe 28 februarie, la ARCUB, muzica unui disc premiat, jazzul liric și un triunghi sonor de excepție în concertul „Joy of Life”. Alături de Petrică Andrei, urcă pe scenă contrabasistul Olivier Gatto și bateristul Vlad Popescu. Cunoscuți pentru proiecte și compoziții inedit de originale, pentru colaborări speciale și concerte de înaltă ținută artistică, cei trei artiști formează „un triunghi sonor solid, omogen, cu o foarte bună «percuție» în zona dialogului de tip «jam session»”, așa cum descria jurnalistul Cristi Marica pentru Radio România Muzical, trioul Petrică Andrei Trio.

Olivier Gatto își începe cariera muzicală ca prim contrabasist al Grand Orchestre de Jazz de l’Armée de L’Air. Studiază aranjamentul și compoziția de jazz la Berklee College of Music, unde îi are colegi pe Roy Hargrove, Antonio Hart și Mark Turner, cu care cântă în nenumărate rânduri. Renunță la studii pentru a pleca în turneu cu trombonistul Slide Hampton. Reîntors în Europa, îi acompaniază pe Ray Charles, Lee Konitz, Ravi Coltrane, Glenn Miller. Înregistrează cu Cesária Évora, Billy Cobham, Salif Keita, Craig Bailey.

Vlad Popescu este membru al Big Band Radio din 1992 și percuționist secund al Filarmonicii „George Enescu” din 1996. Evoluează ca baterist și percuționist în concerte internaționale și la festivalurile de jazz din România. În 2011, inițiază proiectul „Stagiunea de Jazz”, în parteneriat cu Radio România Cultural și Teatrul ACT. Cântă alături de pianistul Jancy Korossy pe scena Ateneului Român și concertează împreună cu Decebal Bădilă și Marcinho Eiras în spectacolul realizat în memoria lui Michel Petrucciani.

 

Petrică Andrei. Cu o carieră puternic influențată de mentorul său Marius Popp, Petrică Andrei se face remarcat la vârsta de 18 ani, când câștigă „Premiul pentru debut” la Sibiu Jazz Festival în 1993. Primește o serie de distincții naționale și internaționale și este invitat să cânte în prestigioase festivaluri internaționale la Paris, Viena, Lisabona, Vilnius, Berlin, Barcelona, Bruxelles și București. Lansează trei albume personale și colaborează cu Richard Galliano, Barry Altshul, Peter Herbolzheimer sau Emil Bîzgă.

 

          Program concerte Artist in Residence martie - iunie 2019:

  • 14 martie – JAZZANITZA

  • 21 martie -M·A·P Mezquida/ Aurignac/ Prats

  • 4 aprilie – Blue Noise – Portrait

  • 18 aprilie –  John Betsch Quartet

  • 9 mai – Petra Acker & The Band

  • 23 mai – Kaja Draksler Trio – „Punkt. Vrt. Plastik”

  • 6 iunie – Concert dublu – Ana Dubyk Quartet & Cristian Soleanu – Albert Tajti Duo

  • 20 iunie – Daniel Torres Quartet „First Statement”

×
Subiecte în articol: Artist In Residence