x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Cum a murit pe scenă cea mai iubită cântăreaţă de muzică populară

Cum a murit pe scenă cea mai iubită cântăreaţă de muzică populară

05 Mar 2019   •   05:53
Cum a murit pe scenă cea mai iubită cântăreaţă de muzică populară

Una dintre cele mai îndrăgite şi talentate cânţăreţe şi-a pierdut viaţa subit, sub ochii nuntaşilor, în noaptea de 12 spre 13 mai 1979. Ileana Sărăroiu şi-a petrecut ultimele clipe din viaţă aşa cum i-a plăcut: pe scenă. Interpreta a murit cântând la o nuntă în comuna Unirea, din judeţul Călăraşi, în noaptea de 12 spre 13 mai 1979.

Liniştita aşezare din Bărăgan a devenit atunci cunoscută în toată ţara.

Ceea ce ar fi trebuit să fie cea mai fericită zi din viaţa Lilianei şi a lui Gheorghe Ispas s-a transformat pe loc într-o tragedie. Cei doi miri, ea în vârstă de 18 ani, el, cu patru ani mai mare, aşteptau cu sufletul la gură momentul în care Ileana Sărăroiu trebuia să sosească pentru a susţine un recital la nunta lor. Nimic nu prevestea nenorocirea ce avea să se petreacă. „Mi-aduc aminte ca şi când ar fi fost ieri. Artista fusese tocmită de socrul meu să vină în jurul orei 22.00. S-a ţinut de cuvânt, deşi fusese foarte solicitată în acea zi. Mai avusese un concert în ţară“, şi-a amintit femeia.

„La ora stabilită a sosit cu soţul său, Mircea Câmpeanu, cu o Dacie albă. Elegant îmbrăcată, aşa cum o vedeam la televizor, a urcat imediat pe scenă. Avea o rochie lungă bleu şi un pardesiu negru cu alb în motive populare. Părul negru lung era strâns în coadă cu o coroniţă cu flori. Mi-aduc aminte că s-a plâns că este obosită şi că ar dori o cafea”, povesteşte Liliana Ispas (54 de ani), mireasa de la acea nuntă. Femeia mai spune că Ileana a scos din poşetă.........

Citește mai departe AICI

×