De la o posibilă carieră în avocatură și după 5 ani de muncă în Poliție, Alessandro Safina și-a împlinit visul de a deveni cântăreț la 40 de ani
Alessandro Safina, care va concerta pe scena Sălii Palatului din București pe 17 februarie 2019, spune că muzica a fost marea sa pasiune de când se știe. Deși și-a dorit să fie cântăreț încă din copilărie și a muncit foarte mult pentru visul său, el a devenit cunoscut la vârsta de 40 de ani. Înainte de acest moment, Safina a lucrat în mai multe domenii pentru a se întreține și pentru a-și plăti studiile muzicale.
„Am crescut înconjurat de muzică, la noi în familie se asculta muzică tot timpul, iar tatăl meu era foarte talentat. În adolescență eram pasionat și de arhitectură și mi-ar fi plăcut să urmez cursurile unei facultăți de profil, însă tata și-ar fi dorit să devin avocat. După un an de studiu, suficient cât să îmi dau seama despre vorba, am realizat că aș vrea mai mult să studiez muzica”, își amintește Alessandro.
Prima sa slujbă a fost la firma de publicitate a tatălui său, până a început serviciul militar. Imediat după aceea s-a angajat în Poliție, la Carabinieri, unde a lucrat timp de cinci ani. „Nu a fost o slujbă ușoară, dar păstrez și acum amintiri și prietenii frumoase de atunci. Însă fiind o slujbă foarte solicitantă, lucram și în ture, am realizat că nu reușeam să găsesc timp și pentru muzică”.
A luat decizia, împreună cu un prieten, să deschidă un centru de fotocopieri în fața Universității de Arhitectură și aproape de Conservator, astfel încât să poată merge la cursuri și să studieze muzica în mod profesionist.
Printre alte pasiuni pe care le are, artistul spune că îi place mult să se uite la filme, preferatele lui fiind „La vita e bella” și „Dead Poets Society”. Adoră să gătească, în special paste cu sos de roșii și busuioc, cu fructe de mare sau lasagna. Dar, recunoaște că mănâncă cu plăcere și preparate românești, mâncarea de praz sau cea de castraveți fiind favoritele lui.
În privința muzicii, spune că printre trupele pe care le ascultă cu mare plăcere se numără Radiohead, U2, Genesis, Pink Floyd sau Rolling Stones. De altfel, o mare dorință a sa în plan profesional ar fi aceea de a avea o colaborare cu trupa U2.
Atracția pentru stilurile arhitectonice nu a dispărut din viața sa. Deși este îndrăgostit de Siena, unde s-a născut, iar Florența este orașul pe care îl iubește cel mai mult, Safina spune că Bucureștiul l-a cucerit din primul moment, mai ales prin arhitectură, admirând stilul neo-românesc al multor clădiri din capitală.

Ştiri din .ro
-
Se afla într-un bloc din centrul Alexandriei, când a scos capul pe geam. A încremenit: „Dumnezeule, sunt cu zecile!” (FOTO+VIDEO) antena3.ro
-
Bărbatul din Bârlad se plimba pe lângă barajul de alimentare cu apă a orașului, când a văzut doi tineri care făceau dragoste. A luat o decizie neașteptată atunci când s-a întors acasă antena3.ro
Stagiunea muzicală a cluster-ului EUNIC Roma se încheie printr-un concert organizat în cadrul MUSEI IN MUSICA 2019
GALA REMEMBER ENESCU - 20 de ani de excelență în muzica clasică la Odeon. Recital extraordinar Alexandru Tomescu și vioara Stradivarius Elder-Voicu
CRĂCIUNUL LA SALA RADIO: Crăciunul tradițional din satul românesc, alături de colindele cântate de Corul Academic Radio

„Prometeu înlănțuit”, un spectacol emblematic pentru perpetua luptă a omului cu multiplele forme de oprimare

Cine este Maurizio Cattelan?!

Cristian Mandeal – finalul integralei Brahms la Filarmonica din Braşov
Tezaur național, în Licitația de Iarnă de la Artmark. Grigorescu, Luchian, Tonitza, Baba sau Ghenie, licitați la cel mai important eveniment al anului dedicat artei românești

Văduva rockerului Chris Cornell a dat în judecată trupa Soundgarden
Concertul nr. 1 pentru vioară şi orchestră semnat de Dumitru Capoianu, creatorul muzicii pentru "Omulețul" lui Gopo, interpretat de ALEXANDRU TOMESCU

Reîntâlnire cu Shakespeare, Cehov şi David Doiashvili la TNB

Romanian Design Week 2020 propune ca temă SCHIMBAREA
