x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Detalii despre turneul de revenire al trupei Spice Girls

Detalii despre turneul de revenire al trupei Spice Girls

21 Mai 2019   •   15:24
Detalii despre turneul de revenire al trupei Spice Girls

Geri Horner, una dintre membrele Spice Girls, a oferit fanilor o scurtă incursiune în turneul care va marca revenirea formaţiei britanice, cu doar câteva zile înainte de debutul acestuia, relatează marţi Press Association.

Grupul se va întoarce pe scenă după şapte ani de pauză, în cadrul turneului de revenire, care va începe vineri în Dublin.

Horner, cunoscută şi sub numele Ginger Spice, a publicat pe Instagram o fotografie în care poate fi văzută în timp ce repetă pe scenă alături de Melanie Chisholm (Mel C).

Artista a publicat de asemenea o fotografie cu scena, flancată de ecrane imense, şi o piesă de decor pe care scrie ''Spice World'', amplasată în centru.

''Gata cu repetiţiile pentru Spice World Production! Bine aţi venit la Spice World 2019! Ne vedem în Dublin!'', a scris cântăreaţa.

În cadrul turneului, Horner şi Chisholm vor fi însoţite de Melanie Brown (Mel B) şi Emma Bunton, în timp ce Victoria Beckham a decis să nu ia parte la acest proiect.

Turneul ''Spiceworld Tour'' a fost anunţat în noiembrie anul trecut şi iniţial includea şase spectacole. Ulterior, lista reprezentaţiilor a fost extinsă datorită interesului crescut din partea publicului.

Trupa Spice Girls va cânta la 24 mai în Dublin, la 27 mai în Cardiff, la 29 mai, 31 mai şi 1 iunie în Manchester, la 3 şi 4 iunie în Coventry, la 6 iunie în Sunderland, la 8 iunie în Edinburgh, la 10 iunie în Bristol şi între 13 şi 15 iunie în Londra.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: spice girls turneu de revenire