x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Dirijorul Cristian Măcelaru și mezzosoprana Aura Twarowska aduc "Poemul iubirii şi al mării" pe scena Ateneului

Dirijorul Cristian Măcelaru și mezzosoprana Aura Twarowska aduc "Poemul iubirii şi al mării" pe scena Ateneului

de Magdalena Popa Buluc    |    07 Noi 2019   •   13:51
Dirijorul Cristian Măcelaru și mezzosoprana Aura Twarowska aduc "Poemul iubirii şi al mării" pe scena Ateneului

Joi, 7 și vineri, 8 noiembrie 2019, de la  ora 19.00, în Sala mare a Ateneului Român, Orchestra Simfonică a Filarmonicii "George Enescu", condusă de Cristian Măcelaru, va avea în program lucrările "Amurg de toamnă" de Alfred Alessandrescu,  "Poemul iubirii şi al mării" de Ernest Chausson și "Simfonia nr. 2", în mi minor, op. 27 de Serghei Rahmaninov. Solistă va fi mezzosoprana Aura Twarowska.

"Venind toamna, am vrut să aduc în repertoriu o lucrare care să reflecte această idee a a unui amurg pentru a ne gândi la importanța lucrurilor care trec ca să se poată reînnoi. De aceea am ales celebra piesă a lui Alessandrescu, Amurg de toamnă, care se referă nu numai la un lucru din natură, ci și la acest sentiment de toamnă a vieții, a unui lucru frumos care se termină și care e necesar să se termine ca să poată reîncepe. Poemul iubirii şi al mării de Ernest Chausson e o piesă care nu se cântă foarte des. Eu îl văd pe Chausson ca o oglindă a unui Wagner francez. Chausson e foarte lent, niciodată nu știm exact unde se va termina armonia, pentru că atunci când credem că ajungem într-un punct, de fapt, o luăm în altă direcție. Acest poem, interpretat cu sensibilitate de Aura Twarowska, are conotații filosofice.  Simfonia nr. 2 de Rahmaninov, pentru mine, e foarte aparte. E o piesă pe care o dirijez foarte des, dar care îmi aduce întotdeauna bucurie, pentru că ne deschide o lume atât de frumoasă prin armoniile pe care le conține", spune dirijorul Cristian Măcelaru. "De obicei, în ultima parte a simfoniei se fac multe tăieturi. Noi, în concertele de joi și vineri, o vom face complet la Ateneu, așa cum a scris-o Rahmaninov. Întotdeauna sunt atent să văd să fie cât mai clar ceea ce a dorit compozitorul să comunice. Mulți dirijori încearcă să-și pună amprenta pe partitura pe care o dirijează, eu încerc să las amprenta compozitorului să fie cât mai clară posibil", subliniază dirijorul.

Poème de l'amour et de la mer e lucrare compusă de Ernest Chausson în anul 1892, sunt foarte bucuroasă să o interpretez alături de Orchestra Filarmonicii George Enescu. Eu și cu maestrul Cristian Măcelaru suntem timișoreni și sunt cu atât mai mândră să facem împreună muzică pe scena Ateneului. Este o onoare si o bucurie pentru mine să mă reîntâlnesc cu Cristian Măcelaru într-un nou concert. Știu că prin muzicalitatea și știința sa întreg ansamblul va fi condus spre succes. A cânta sub cupola Ateneului Român este o încununare a carierei fiecărui artist român și un vis al fiecărui muzician”, subliniază mezzosoprana Aura Twarowska.

Orchestra Filarmonicii „George Enescu”

Joi și vineri, 7 și 8 noiembrie, ora 19.00, Ateneul Român

Dirijor - CRISTIAN MĂCELARU

Solistă - AURA TWAROWSKA

Program

Alfred Alessandrescu - Amurg de toamnă

Ernest Chausson - Poemul iubirii şi al mării

Serghei Rahmaninov - Simfonia nr. 2, în mi minor, op. 27

 

 

Născut în Timişoara în 1980 și plecat la 16 ani în SUA cu o bursă de două luni,  Cristian Măcelaru a devenit, la 19 ani, cel mai tânăr concertmaestru din istoria Orchestrei Simfonice din Miami. Cu o activitate dirijorală în plină ascensiune, Cristian Măcelaru şi-a început cariera alături de Philadelphia Orchestra, în stagiunea 2010-2011 fiind numit dirijor asistent al aceleiaşi orchestre. A fost, de asemenea, distins cu Sir Georg Solti Emerging Conductor Award pentru merite deosebite. Este dirijor principal al WDR Sinfonieorchester din Köln, începând cu sezonul 2019/2020. A devenit, de asemenea, director muzical al Festivalului Cabrillo, cel mai longeviv festival american dedicat muzicii clasice contemporane.

În 2017, a debutat alături de Orchestra Regală Concertgebouw din Amsterdam cu lucrări de Mozart, Strauss și Wagner. A dirijat, de asemenea, programe în octombrie 2018 și martie 2019. L-a înlocuit pe Mariss Jansons în concertul cu Orchestra Regală Concertgebouw pe 18, 19 septembrie 2019, la Amsterdam și 21 septembrie 2019, la București în cadrul Festivalului “George Enescu".

Mezzosoprana Aura Twarowska (născută Aurora Eleonora Avram în 1967, Lugoj) se dedică vieţii muzicale încă de la vârsta de șase ani prin studiul pianului, al mandolinei şi cel al cântului în Lugojul natal. Urmează masteratul la Universitatea de Muzică din Bucureşti, unde obţine diploma de studii aprofundate - operă, la clasa prof. univ. Georgeta Stoleriu. Din 2010 este doctor în muzică. Colaborările şi turneele internaţionale îi facilitează întâlnirea cu teatrele europene, toate acestea conducând la angajarea sa ca solistă a Operei de Stat din Viena în anul 2007. În anul 2004, este decorată de Preşedintele României cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler.

 

 

 

×