x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Dirijorul Florin Totan și Orchestra Sinfonia București concertează în Parcul Colțea, în cadrul Festivalului „Simfonii de vară“

Dirijorul Florin Totan și Orchestra Sinfonia București concertează în Parcul Colțea, în cadrul Festivalului „Simfonii de vară“

de Magdalena Popa Buluc    |    05 Iul 2019   •   18:25
Dirijorul Florin Totan și Orchestra Sinfonia București concertează în Parcul Colțea, în cadrul Festivalului „Simfonii de vară“

Pe 7 iulie, 4 august, 1 septembrie 2019, de la ora 20.00, Orchestra Sinfonia București, prima orchestră privată din România, condusă de maestrul Florin Totan, va susține, în Parcul Colțea, spectacolul  „Bucuriile muzicii“. Concertul, o istorie a muzicii în 80 de minute, face parte din programul celei de-a X-a ediții a Festivalului „Simfonii de vară“, organizat de Primăria Sectorului 3.

 

Dirijorul Florin Totan, în dublă ipostază, va oferi, în calitate de dirijor, alături de Orchestra Sinfonia București,  un concert de educație muzicală, iar în calitate de prezentator și entertainer va aduce informații de  cultură generală din literatură, istorie, filosofie, arte plastice. De asemenea, artistul va face trimiteri la unele cărți esențiale de istorie a muzicii și a culturii. Concertul face o trecere în revistă, timp de 80 de minute, a epocilor creatoare și a stilurilor din istoria muzicii. „Consider că muzica și credința sunt singurele căi de evadare si izbăvire din haosul, absurdul și înstrăinarea în care trăim în lumea contemporană, iar primul pas este întoarcerea la lectura formatoare. Va adresez, în acest concert, îndemnul meu de a asculta muzică și de a citi neîncetat“, spune dirijorul Florin Totan.

 

Publicul se va bucura să asculte piese de mare popularitate din istoria muzicii, printre care Te Deum de Marc-Antoine  Charpantier, uvertura operei  Nunta lui Figaro de Wolfgang Amadeus Mozart, Dans ungar nr. 1 de Johannes Brahms, scenă din  Lacul lebedelor de Piotr Ilici Ceaikovski, uvertura operei Carmen de Georges Bizet, coloana sonoră a filmului Parfum de femeie, Marșul lui Radetzky de Johann Strauss, Valurile Dunării de Iosif Ivanovici. Piesa  Highland Cathedral, ilustrativă pentru noblețea și eleganța regalitatii britanice, a devenit, grație lui Florin Totan și a Orchestrei Sinfonia București,  Imnul Parcului Colțea în cei zece ani de existență  a Festivalului „Simfonii de vară“.

 

FLORIN TOTAN

A studiat dirijatul cu Constantin Bugeanu și Sergiu Celibidache la  München și, respectiv, Mainz între anii 1982 -1990.  Florin Totan a câstigat concursurile internaționale de dirijat de la Mürzzuschlag (Austria,1990) și Berlin(Germania, 1991). A înființat în 1990 orchestra „Sinfonia București“, care a reprezentat si prima initiativă privată de acest gen din România. A dirijat orchestre prestigioase în Europa,dar și pe alte meridiane (Turcia,Egipt, SUA, El Salvador, Brazilia). A fost invitat la festivaluri  internaționale importante de la Paris, Avignon, Bergamo, dar și în Festivalul „George Enescu“ din București.  Predă cursuri despre tehnica și filosofia muzicală a lui Sergiu Celibidache în Europa, SUA și Brazilia. În prezent, este dirijorul Filarmonicii din Râmnicu-Vâlcea, cu care colaborează din anul 2000.

 

SINFONIA BUCUREȘTI

Orchestra Sinfonia București fost înființată dupa Revoluție, în martie 1990, de către directorul și dirijorul Florin Totan.  A susținut, până în prezent, peste 500 de concerte simfonice, în țară și în străinătate, având invitați dirijori și soliști din toată lumea. A efectuat turnee de prestigiu în Franța, Belgia, Italia, Serbia, Croația. Unul dintre cele mai răsunătoare succese a fost concertul de la Viena, susținut alături de Gheorghe Zamfir, pentru „Zilele Bucureștiului“,  în 2005. Orchestra a susținut concerte, în 1999 și 2000, la Forumul de la Crans Montana (Elveția), în fața unora dintre cei mai importanți  politicieni și oameni de afaceri ai lumii (președintele  SUA, Bill Clinton, premierul Rusiei, Viktor Stepanovici Cernomîrdin, Prinții Albert de Monaco și Anton de Lichtenstein ș.a).

 

Intrarea la concertele din Parcul Colțea este liberă.

 

×