x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Discuri pentru player

Discuri pentru player

26 Oct 2007   •   00:00

"Natalie Imbruglia - Glorious: The singles", "Ali Campbell - Running Free","Mark Ronson - Version","Mark Medlock - Mr. Lonely"

Natalie Imbruglia - Glorious: The singles

’97- ’07. Cu vănzări de peste zece milioane de albume in intreaga lume, Imbruglia este una dintre cele mai apreciate artiste ale scenei muzicale internaţionale. La zece ani după fenomenalul "Left Of The Middle", Natalie realizează pentru Sony BMG acest disc, ce conţine toate hit-urile din perioada 1997-2007 ("Torn", "Smoke", "Big Mistake", "Shiver" etc), plus două melodii nou-nouţe: "Be With You" şi cea care dă titlu albumului, "Glorious".

Ali Campbell - Running Free

 Solistul celebrei formaţii UB 40 a realizat pentru Edel Records - NovaMusic Entertainment un nou album, ce poate fi considerat un adevarat tur de forţă prin muzica reggae, soul & pop. Discul conţine paisprezece piese frumoase, căntate de Campbell impreună cu invitaţi faimoşi precum: Mick Hucknall (Simply Red), Smokey Robinson, Beverley Knight, Lemar sau Katie Melua. "Hold Me Tight" este primul single de pe acest disc, o nouă variantă a superhit-ului lui Johnny Nash (1968).

Mark Ronson - Version

 Recunoscut drept unul dintre cei mai buni DJ din lume, Mark Ronson reinventează, in manieră proprie, douăsprezece hituri precum "Toxic" - Britney Spears, "Pretty Garden" - The Jam, "Just" - Radiohead, "Only One I Know" - Charlatans sau "God Put A Smile On My Face" - Coldplay. Pe acest disc Sony BMG, Ronson colaborează cu Robbie Williams, Amy Winehouse, Kasabian şi să n-o uitam pe buna lui prientenă, Lily Allen, care dă o altă dimensiune celebrului hit Kasabian - "Oh My God".

Mark Medlock - Mr. Lonely

 Căştigător al concursului Superstar din Germania, Medlock a inregistrat acest album cu şaptesprezece piese (plus două videoclipuri) de dragoste, cu texte de o mare banalitate, de muzică uşoară şi foarte uşoară. Nici linia melodică nu "spune" şi nici nu transmite ni-mic deosebit, in afara unei evidente nostalgii după Modern Talking. Un disc atăt de prost şi lipsit de personalitate sau mesaj nu am mai ascultat de multă vreme!                              Â

×
Subiecte în articol: muzica