x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Discuri pentru player

Discuri pentru player

de Alex Revenco    |    10 Ian 2008   •   00:00

Josh Groban – Noel. Craig David  -Trust me, James Blunt -  All the Lost Souls, Seal - System

Josh Groban

Noel. Apărut înainte de Crăciun, albumul lui Groban a înregistrat un record fără precedent în clasamentele din Statele Unite. Timp de patru săptămâni consecutive a fost pe primul loc la Billboard, performanţă unică pentru un album “de Sărbători”, ce conţine exclusiv cântece de Crăciun. Iar în săptămâna de dinainte de 25 decembrie, Groban a vândut 669.000 de exemplare, cifră-record pentru acest gen de muzică, care l-a plasat pe poziţia a cincea în topul celor mai bine vândute discuri ale anului 2007.

 

Craig David 

Trust me. Cu vânzări de 13 milioane de discuri şi zece hituri solo în Top 10, cel mai bun cântăreţ şi textier de R&B- pop din Marea Britanie, David, este la cel de-al patrulea album din carieră. Înregistrat la Londra şi la Havana cu producătorul Martin Terefe (KT Tunstall, James Morrison), discul conţine piese “sortite” succesului precum “Hot Stuff (Let’s Dance)”, “6 Of 1 Thing” şi “Friday Night”, “She’s On Fire”, “Don’t Play With Our Love” sau “Kinda Girl For Me”.

 

James Blunt

All the Lost Souls. Acest ma­terial vine la trei ani după “Back to Bedlam”, album care în 2004 îl făcea celebru pe Blunt în lumea întreagă şi care s-a vân­dut în 11 milioane de exempla­re. În­registrat şi mixat la Los An­ge­les, fiind supervizat de producătorul Tom Rothrock, cel care s-a ocupat şi de “Back To Bedlam”, albumul conţine o parte dintre piesele promovate de Blunt în ca­drul turneului său din 2006. Printre acestea se numă­ră “1973”, “I Really Want You”, “Same Mistake” şi “Annie”.

 

Seal 

System. Laureat al Premiilor Grammy, Seal a lansat spre sfârşitul anului trecut primul său album de studio din ultimii patru ani. Discul, produs de Warner Bros Records, a fost promovat prin videoclipul piesei primului single, intitulat “Amazing”. Lansat în industria muzicală la începutul anilor ’90, Seal a devenit cel mai popular artist soul din Marea Britanie. Deşi primele sale piese aveau unele influenţe acid house, cu timpul el şi-a creat propriul stil, un melanj de soul, folk, pop, dance şi rock.

   
×
Subiecte în articol: muzica