x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Discuri pentru player

Discuri pentru player

de Alex Revenco    |    01 Feb 2008   •   00:00

• Feist -The Reminder • Mariah Carey-The Adventures of Mimi • Morandi-N3XT • Propunere Guerilla Compilaţie

Feist

The Reminder. Este unul dintre cele mai bune albume apărute anul trecut în lumea întreagă. Al treilea disc al interpretei din Canada a fost promovat printr-un turneu mondial, iar piesa “1234” a devenit un mare hit, după ce a fost utilizată într-un clip publicitar. Melodia amintită a intrat în Statele Unite direct în Top 10, fapt neobişnuit pentru un artist indie rock, mai ales că poziţia ocupată s-a datorat exclusiv din downloadări. Feist a apărut pe coperta New York Times, la secţiunea Arts.

 

Mariah Carey

The Adventures of Mimi. Desemnată Cea mai bună artistă pop a mileniului, în cadrul World Music Awards în anul 2000, Mariah Carey revine în actualitate cu un DVD de colecţie, ce cuprinde concertul său din California din 2006. Apărut în condiţii grafice deosebite, DVD-ul include piese binecu­noscute din repertoriul solistei americane, ca  “Heartbreaker”, “We Belong Together”, “One

Sweet Day”(featuring Boyz II Men) şi “Honey”, dar şi multe altele, precum şi un documentar despre turneul întreprins atunci.

 

Morandi

N3XT. Trupa Morandi se compu­ne din Marius Moga şi Andrei Rop­cea (Randi) şi s-a lansat în 2005, cu albumul “Reverse”, ur­mat de “Mind Fields”, un an mai târziu. În 2007, Morandi a semnat un contract cu casa de discuri Universal Music Romania, label la care a realizat al treilea album din carieră, intitulat  “N3XT”. Noul disc conţine paisprezece piese, cu muzica şi textul semnate Marius Moga şi Randi, cu excepţia ultimului cântec, “Reality & Dreams” (feat. Lisa), o creaţie a lui Mike Thomas. 

 

Propunere Guerilla

Compilaţie. O selecţie de pie­se de succes, realizată de câţiva DJ- i îndrăgiţi, precum Mihai Dobrovolski, Marius Vintilă, Vlad Craioveanu, Bogdan Şerban. Cei menţionaţi au ales dintre apariţiile muzicale Universal (şi au avut de unde alege!) câteva dintre cele mai cunoscute piese ale anului 2007. Pe lângă artişti deja consacraţi, Mika, Marilyn Manson, The Killers, Wolfmother, Sophie Ellis-Bextor sau Amy Winehouse, pe compilaţie apar şi staruri în devenire: Klaxons, Just Jack, Ayo.

×
Subiecte în articol: muzica