x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Doru Stănculescu, la Aida Cafe! Joi, 22 mai, la ora 20:00

Doru Stănculescu, la Aida Cafe! Joi, 22 mai, la ora 20:00

de Dana Andronie    |    20 Mai 2014   •   13:41
Doru Stănculescu, la Aida Cafe! Joi, 22 mai, la ora 20:00

Unicul Doru Stănculescu vă invită joi, 22 mai, la Aida Cafe (Calea Victoriei, nr 16-20), la un concert după chipul şi asemănarea sa. “El Presidente” are darul de a-şi croi drum către inimile de azi, de ieri şi de alaltăieri. Romantic sau acid, în lumile sale muzicale în care se aude şi inocenţa şi drama, Doru Stănculescu se împarte lumii cu sinceritate. Când urcă pe scenă îşi potriveşte chitara, muzicuţa, apoi se uită către public vrând parcă să dea gongul de concert din priviri.

“Eu când mă manifest artistic, nu mă distrez, ca majoritatea colegilor mei. Eu ard, eu mă consum foarte tare. Aşa trăiesc eu momentele mele artistice. Aşa sunt eu. Alţii cântă cu zâmbetul pe buze”, a mărturisit “El Presidente”.

Trăim vremuri împovărătoare şi, de cele mai multe ori, renunţăm la micile plăceri, la cultură, la spiritualitate. Să nu uităm totuşi că totul depinde de noi! Ce-ar fi să ne mai îngrijim şi de sufletul nostru, să-l hrănim?!

Poftiţi la Doru Stănculescu, la Aida Cafe, joi, 22 mai, începând cu ora 20:00. Biletul de intrare costă 20 de lei. Rezervări se pot face la numărul de telefon: 0726318463.


×