x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Drake doboară recordul deţinut de Beatles cu 7 piese în Top 10 Billboard

Drake doboară recordul deţinut de Beatles cu 7 piese în Top 10 Billboard

11 Iul 2018   •   15:23
Drake doboară recordul deţinut de Beatles cu 7 piese în Top 10 Billboard

Rapperul canadian Drake este prezent în această săptămână cu şapte piese între primele zece ale Top 100 Billboard, doborând astfel recordul deţinut de Beatles, care în 1964 au reuşit să se plaseze cu cinci piese simultan pe lista de popularitate muzicală din SUA, relatează miercuri EFE. 

Potrivit revistei de specialitate Billboard, cele 25 de cântece ale noului album al rapperului Drake, 'Scorpion', apar pe lista Hot 100, iar 7 dintre ele se poziţionează între primele 10. 

'Nice for What' conduce clasamentul, urmat de 'Nonstop', în timp ce podiumul este completat de 'I Like It', al artiştilor latino Cardi B, Bad Bunny şi J Balvin, piesa care a fost detronată de pe primul loc de hitul rapperului canadian. 

Pe de altă parte, 'Scorpion' a devenit săptămâna aceasta primul album care atinge cifra de 1 miliard de reproduceri într-o singură săptămână. 

Notorietatea acestui album a dus la doborârea recordului stabilit de Beatles, în 1964, când printre primele zece piese incluse pe lista Hot 100 au apărut melodiile 'Can't Buy Me Love', 'Twist and Shout', 'She Loves You', 'I Want to Hold Your Hand' şi 'Please Please Me'. 

Chiar şi aşa trupa din Liverpool continuă să deţină recordul singurului grup sau artist care au ocupat primele cinci locuri pe lista Hot 100 timp de o săptămână. 

Hitul lui Drake 'God's Plan', care s-a menţinut timp de 11 săptămâni pe primul loc, cade săptămâna aceasta pe locul patru, în timp ce poziţia a şasea este ocupată de 'In My Feelings', urmată de 'I'm Upset', 'Emotionless' şi 'Don't Matter to Me'. 

În ceea ce priveşte vânzările - inclusiv descărcările şi streamingul - Drake a vândut 732.000 de copii ale ultimului său album, pulverizând performanţa rockerilor din Dave Matthews Band, cu 292.000 de exemplare vândute ale albumului lor "Come Tomorrow". 

În noul său album cu 25 de piese, Drake se menţine în registrul rap-ului care l-a consacrat - devenind unul dintre cântăreţii cei mai vânduţi în ultimii ani - însă, în unele piese, el se aventurează şi în domeniul pop-ului. 

Rapperul Jay-Z apare în piesa "Talk Up" denunţându-l pe preşedintele american Donald Trump, în timp ce vocea "regelui popului" Michael Jackson poate fi recunoscută în corul piesei "Don't Matter To Me", la aproape zece ani după moartea artistului.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: top 10 billboard drake beatles record