x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Duminică, lansare de CD de jazz la Green Hours

Duminică, lansare de CD de jazz la Green Hours

de Alex Revenco    |    04 Oct 2012   •   20:51
Duminică, lansare de CD  de jazz la Green Hours
Sursa foto: Foto: Cristian Gafiţescu

Luiza Zan, Pedro Negrescu şi Soft Records vă invită duminică, 7 octombrie, în clubul Green Hours la lansarea  albumului "Like Water”, apărut la Soft Records, label independent 'păstorit' de pasionatul meloman Romulus Arhire. La lansarea CD-ului din seria FuzzionFashion, vor cânta în deschidere The Lazy Band, invitaţii speciali fiind Dez, Dan Byron, Mihai Iordache, Alex Man, Jimmy Cserkesz. Moşu' Lungu, care a ascultat CD-ul îl descrie astfel: "Un album viu, liber şi măiastru interpretat de contrabasistul, compozitorul, dirijorul şi versatilul instrumentist Pedro Negrescu şi de vocea calmă, caldă şi viu colorată a Luizei Zan. Găsiţi fragmente din muzici de tot felul, în mai multe limbi vorbite pe la noi şi pe aiurea. Omogen prin felul interpretării, liberă şi sinceră, acest album nu poate fi încadrat pur şi simplu într-un anumit gen muzical. Cei doi muzicieni şi-au deschis sufletele şi urechile unul către celălalt şi au interpretat în faţa unui public nu foarte numeros (înregistrare a unui concert live în fostul club Art Jazz Club din Bucureşti), un dialog cald şi plin de pasiune...”

×
Subiecte în articol: Luiza Zan