x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Elton John anunţă lansarea unui nou album

Elton John anunţă lansarea unui nou album

25 Oct 2015   •   14:33
Elton John anunţă lansarea unui nou album

Cântăreţul britanic Elton John a anunţat lansarea unui nou album la începutul anului 2016, primul după trei ani, care a fost înregistrat cu muzicienii care l-au acompaniat la debuturile sale, relatează AFP.

'Wonderful crazy night', cel de-al 33-lea album al său de studio, va fi disponibil în întreaga lume începând cu 5 februarie, a precizat artistul în vârstă de 68 de ani, într-un comunicat postat joi pe site-ul său oficial.

Una dintre piese, 'Looking up', ilustrează o reîntoarcere a lui Elton John la ritmurile blues-rockului caracteristice cântecelor sale de debut, cu o prezenţă puternică de chitară ca acompaniament. Piesa a fost pusă la dispoziţia fanilor care au precomandat deja viitorul album.

Precedentul său album de studio, 'The diving board', a fost lansat în septembrie 2013 şi a fost primul după 30 de ani în care nu a fost acompaniat de muzicienii săi obişnuiţi.

Nu este cazul şi la noul album care marchează o reîntâlnire cu bateristul Nigel Olsson şi cu chitaristul Davey Johnstone, care este elementul cheie pentru a crea acel "sound" caracteristic lui Elton John din 1971. Chitaristul a colaborat şi cu alte vedete precum Meat Loaf şi Rod Stewart.

Elton John are un program încărcat, în prezent aflându-se în Las Vegas unde susţine concerte la cazinoul Caesars Palace. El se numără printre artiştii cu cele mai mari venituri anuale.

×
Subiecte în articol: elton john