x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Emoții duble pentru Bella Santiago, înainte de prima gală din acest sezon: Prima nuntă din casa ”X Factor”!

Emoții duble pentru Bella Santiago, înainte de prima gală din acest sezon: Prima nuntă din casa ”X Factor”!

06 Dec 2018   •   16:29
Emoții duble pentru Bella Santiago, înainte de prima gală din acest sezon:  Prima nuntă din casa ”X Factor”!

Concurenții din casa X Factor au avut parte de o petrecere pe cinste și de emoții duble înainte de prima gală din acest sezon, de duminică, de la ora 21.30, la Antena 1. Cu toții au fost alături de Bella Santiago în ziua în care aceasta s-a căsătorit.

            Filipineza care a uimit România cu vocea ei s-a căsătorit ieri cu bărbatul vieţii ei, Nicolas. ”Sunt foarte fericită și emoționată. Mă bucur că ne înțelegem și că vom fi împreună până la bătrânețe. L-am întrebat dacă vrea să fie cu mine până vom avea părul alb și el a zis da”, a povestit Bella, care și-ar mai fi dorit un singur lucru pentru ca ziua să fie perfectă: ca fiica sa în vârstă de 7 ani, care a rămas în Filipine, să fi fost prezentă la eveniment.

            Au fost însă prezenți toți concurenții alături de care Bella locuiește în casa ”X Factor”, dar și prezentatorii Mihai Bendeac și Vlad Drăgulin. ”Evit să merg la nunți, simt că mi se ridică părul pe spate. Ultima a fost acum vreo șapte, opt ani...”, a mărturisit Mihai.

Cei opt concurenți aleși de jurații ”X Factor” vor intra duminică, 9 decembrie, de la ora 21.30, la Antena 1, în prima gală live din cel de-al optulea sezon. Ștefan Bănică pariază pentru finală pe Doinița Ioniță și Ioana Bulgaru, în timp ce Delia își pune speranțele în Cristina Vasopol și Bella Santiago. Horia Brenciu merge mai departe cu trupele Vox și Diamonds, în timp ce Carla’s Dreams intră în gale cu Alex Stremițeanu și Cristian Moldovan.

Celor opt concurenți aleși de Delia, Horia Brenciu, Ștefan Bănică și Carla’s Dreams li se va alătura în prima gală ”X Factor” din acest an un concurent salvat de public, care a adunat cele mai multe voturi pe parcursul audițiilor.

×