x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Enescu 2019 - cel mai extins festival de până acum

Enescu 2019 - cel mai extins festival de până acum

de Magdalena Popa Buluc    |    22 Apr 2019   •   08:44
Enescu 2019 - cel mai extins festival de până acum

Unsprezece orașe din România vor organiza concerte în cadrul Festivalului Internațional George Enescu din acest an, față de șapte orașe în ediția anterioară. Publicul va avea ocazia să participe, sub egida festivalului, la concerte susținute de artiști internaționali împreună cu ansambluri și orchestre locale la Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Sibiu, Târgu Mureș, Bacău, Bârlad, Târgoviște, Satu Mare și Piatra-Neamț, pe lângă evenimentele care se desfășoară, timp de 23 de zile, la București.

În total, în țară, se vor desfășura 24 de concerte, dublu față de ediția anterioară. Artiști și ansambluri de talie mondială, precum Elisabeth Leonskaja, David Grimal, La Grande Chapelle Madrid, Anna Tifu, Kamerata Baltica, Charles Richard Hamelin, alături de mai tinerii artiști care au câștigat recent premii la prestigioase concursuri internaționale de vioară și pian, cum sunt Nobuyuki Tsujii și Ziyu He, vor prezenta recitaluri sau concerte alături de Filarmonicile locale, sub bagheta unor dirijori inspirați, cum sunt Gabriel Bebeșelea, Lera Auerbach, Jayce Ogren, Cristian Lupeș, Marco Angius, Adrian Petrescu sau Brad Lubman. Concertele din țară se adaugă celor 84 de concerte de la București, care vor putea fi urmărite prin video-streaming, pe site-ul Festivalului Enescu www.festivalenescu.ro

“Alături de partenerii noștri din țară am reușit, începând cu ediția 2015, să apropiem de Festival comunitățile de melomani din mai multe orașe. Am început cu trei orașe, acum sunt unsprezece. Avem acum în Festival un total de 104 concerte, iar în țară un număr dublu față de ediția anterioară. Am găsit deschidere și la artiștii care ne vizitează țara, și la cei din România. Ne-am dori ca această perioadă să fie peste tot una de celebrare a muzicii sub numele lui Enescu, cel care ne-a lăsat o moștenire chiar mai mare decât putem duce noi astăzi. Sper să ajungem să ne ridicăm la înălțimea acestei moșteniri şi, de ce nu, putem să visăm la o ediție în cel puțin 41 de orașe din țară. Până atunci, experiențele live, în sălile de concert, în orașele care s-au implicat în Festival pot fi completate de toți melomanii, prin transmisiunile online”, a declarat Mihai Constantinescudirector executiv al Festivalului Internațional George Enescu.

Achiziționarea biletelor pentru concertele din țară se va face local, modalitățile de achiziție fiind stabilite de organizatorii din fiecare oraș. Anunțurile de punere în vânzare au început deja și vor continua în perioada următoare.

Ajuns la cea de-a XXIV-a ediție, Festivalul Internațional George Enescu se va desfășura în perioada 31 august-22 septembrie 2019. În sălile de concerte din București, vor urca pe scenă peste 2.500 dintre cei mai valoroși muzicieni ai lumii, având 50 de naționalități. Ediția din acest an a festivalului totalizează 34 de prezențe în premieră în România: 25 de artiști, printre care Marion Cotillard, Kiril Petrenko, Mitsuko Uchida și nouă orchestre de talie mondială.

 

6 săli de concert, 6 secțiuni

Ediția 2019 a Festivalului Internațional George Enescu își așteaptă publicul la Sala Palatului, Ateneul Român, Sala Radio, Sala Mică a Palatului, la sala George Enescu de la Universitatea Națională de Muzică și Teatrul Excelsior, la concerte și recitaluri grupate în jurul a șase mari secțiuni: „Mari orchestre ale lumii”, „Concertele de la miezul nopții”, „Recitaluri și concerte camerale”, „Muzica secolului XXI”, „Mozart Week in Residence” și „Forumul Internațional al Compozitorilor”. De asemenea, vor avea loc concerte și evenimente în Piața Festivalului, conferințe, lansări de discuri și de carte, spectacole extraordinare.

×