x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Eva Garet, revelația pianisticii românești, alături de Alley of Winds, invitați ai Stagiunii de colecție de la Biblioteca Națională a României

Eva Garet, revelația pianisticii românești, alături de Alley of Winds, invitați ai Stagiunii de colecție de la Biblioteca Națională a României

de Magdalena Popa Buluc    |    22 Mar 2019   •   07:34
Eva Garet, revelația pianisticii românești, alături de Alley of Winds, invitați ai Stagiunii de colecție de la Biblioteca Națională a României

Biblioteca Națională a României găzduiește luni, 25 martie 2019, de la ora 17:30, penultimul eveniment al acestui sezon din Stagiunea de colecție, o seară în care publicul va fi invitat să descopere arta interpretativă a șase tineri artiști care uimesc juriile de specialitate la concursuri naționale și internaționale.

Protagoniștii Vol. 6 al Stagiunii vor fi: Cvintetul “Alley of winds”, alcătuit din studenti ai Universității Naționale de Muzică București și Eva Garet, revelația pianisticii românești.

Spectacolul este inclus în cel de-al treilea sezon al Stagiunii de colecție, parte a proiectului ambițios „100 de ani în 100 de concerte” organizat de Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România, cu sprijinul Primăriei Sectorului 1 București, prin Centrul Cultural Sector 1.

Vor putea fi ascultate opusuri semnate de:  Vasile Jianu, Didier Favre, Fridolin Dallinger, Nikolai Rimsky Korsakov, Mihail Glinka, Alexander Scriabin, George Enescu, dar și o piesă a Clarei Schumann, creatoare și pianistă de la cărei naștere se împlinesc 200 de ani.

Dintre documentele propuse în cadrul expoziției de partituri cu semnificații istorice ies în evidență: Albumul de materiale biografice ce au aparţinut pianistei Maria Szymanowska, publicat de  Polskie Wydawnictwo Muzyczne (Editura Poloneză de Muzică),  în 1953. Acest album reuneşte manuscrisele în facsimil şi semnăturile unor mari compozitori, printre care şi Clara Schumann – Leipzig, 21 Noi. 1848.

Lieder und Gesänge de Robert şi Clara Schumann au fost editate în 1899 de Breitkopf & Härtel, şi sunt aranjate pentru pian de Salomon Jadassohn. Clarei Schumann îi aparţin două opusuri (Op. 13 şi Op.23 ), Lieduri pe versuri de Hermann Rollet.  În volumul Cadenţe pentru Concertul de  pian Nr. 4, în Sol Major de Ludwig van Beethoven Clara Schumann este autoarea uneia dintre cadenţele parţii întâi, alături de alţi compozitori şi pianişti precum:  Ferruccio Busoni, Arthur Rubinstein sau Camille Saint-Saëns.

Gazde și ghizi printre manuscrise, tipărituri și artiști vor fi Raluca Bucinschi și Sebastian Crăciun.

Cvintetul “Alley of winds” este alcatuit din: flautista Diana Elena Elenescu - absolventă a Colegiului National de Arte "Octav Bancila" din Iași, în prezent studentă în anul IV, la Universitatea Națională de Muzică din București; clarinetistul Gabriel Dominic Mărtinaş, discipol al profesorului Emil Vișenescu, un tânăr muzician care a concertat pe scene importante din țară, dar și din Italia și Lithuania și a participat la cursuri de măiestrie susținute de Horia Dumitrache și Mathias Müller; oboistul David Daniel Dinu, student în anul II al Universitatii de Muzica Bucuresti; fagotista    Alexandra Maria Stanciu, absolventa a Colegiului de Arta „Carmen Sylva“ din Ploiești, studenă la clasa conf. dr. Godri Orban, colaboratoare a numeroase ansambluri de primă valoare: Orchestra Naționala Radio; Filarmonica George Enescu; Camerata Regală; Orchestra Română de Tineret și cornistul Gheorghe Ciprian Mihai elev al profesorului Constantin Păuna la Colegiul Național de Arte ,,Dinu Lipatti”.

Eva Garet este un talent deosebit, o foate tânără pianistă considerată de specialiști un fenomen artistic al pianisticii românești.  Ea are 13 ani, este elevă a Colegiului Național de Muzică “George Enescu”, unde studiază cu profesoara Mihaela Zamfirescu.

Până acum a câștigat: Trofeul „Lira de aur” – Suceava 2016, premii I la concursurile: „Pro Piano”, „Milennium Piano”, „Ada Ulubeanu”, „Victor Giuleanu”, „Tinere talente”, la Olimpiadele Naționale de Muzică, Premiul al II-lea la Jeunesses International Music Competition – 2016.

Un an mai târziu, pianista Eva Garet se numără printre laureaţii primei ediţii a Concursului de Pian „Ricard Viñes” de la Lleida, Spania, obținând Premiul I, după ce obținuse Trofeul “Dinu Lipatti” al dificilului Concurs „Drumul spre celebritate” de la Palatul Brâncovenesc de la Mogoșoaia. Acest trofeu obținut i-a adus patru oportunități de afirmare: debutul cu Orchestra de Camera Radio la Sala Radio, într-un concert difuzat în transmisiune directă la Radio România Cultural și Radio România Muzical, concert cu Orchestra Filarmonicii „Ion Dumitrescu” din Râmnicu Vâlcea, primul recital la Ateneul Român, în cadrul "Stagiunii de marti seara" și un recital în cadrul "Mogosoaia Clasic Fest", ediția a VII-a.

Anul trecut Eva Garet a obținut Marele Premiu la Concursul "Pro Piano", a obținut singurul premiul I la Concursul "Mihaela Ursuleasa" și a fost singura europeană laureată la Concursul de la Ettlingen (Germania). De curând a obținut Mențiunea de onoare câștigată la categoria pian a dificilului concurs internațional Concertino Praga.

×
Subiecte în articol: Eva Garet