x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Evenimentele începutului de sezon 2020

Evenimentele începutului de sezon 2020

de Magdalena Popa Buluc    |    07 Ian 2020   •   13:52
Evenimentele începutului de sezon 2020

Centrul Cultural ”Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului” în colaborare cu Asociația Pro Valores și Docuart vă invită să marcăm Ziua Culturii Naționale, printr-un triplu eveniment:

Sâmbătă, 11 ianuarie 2020, de la ora 16, în Sala Scoarțelor, veți putea urmări scurtmetrajele #eroiuitati realizate de Docuart. Într-o lume „viralizată”, proiectul #eroiuitati își propune să recupereze valori naționale pe nedrept uitate.  #eroiuitati aduce în discuție personalități care au produs schimbări, au inovat şi au fost exemple de urmat în timpul vieții lor, dar ale căror nume au intrat într-un con de umbră. Ei sunt politicieni, doctori, poeți, artiști, aviatori sau oameni de știință, care au avut o contribuție importantă în domeniul lor de activitate, participând astfel la formarea valorilor românești pe plan național și internațional.

În colaborare cu Asociația Pro Valores, de la ora 16.30, va începe recitalul extraordinar susținut de pianista Ilinca Dumitrescu. Sub genericul “Clasici ai muzicii românești”, vor răsuna opusuri de: Ciprian Porumbescu, George Enescu și Paul Constantinescu.



 

Pianista Ilinca Dumitrescu este o artistă care a concertat în oraşe de pe cinci continente, peste 40 de ţări, 34 de capitale ale lumii, în importante săli de concerte. Şi-a început studiile la Bucureşti, printre profesorii săi numărându-se Cella Delavrancea şi Mihail Jora. Este absolventă, cu distincţia maximă “Diploma de Merit”, a Conservatorului “Ceaikovski” din Moscova, la clasa maeştrilor Stanislav Neuhaus şi Iakov Flier. Deţine o discografie semnificativă, în România şi S.U.A, cu lucrări de Scarlatti, Mozart, Beethoven, Schumann, Liszt, Enescu, Messiaen ş.a.

Recitalul va fi urmat de deschiderea sezonului expozițional 2020. Doi pictori consacrați: Gabriel Prundeanu (Sighetul Marmației) și Stelian Ghigă (Craiova), propun în spațiul de la parterul Palatului Brâncovenesc, o serie de lucrări expresionist - abstracte, grupate sub titlul „Synesthesia”.
 
Viziunea artistică a lui Gabriel Prundeanu de a cola materialități diverse pe pânza pictată convine conceptului său de ilustrare a contrastelor realității înconjurătoare, atât de ofertantă formal și informal. Gabriel Prundeanu invadează spațiul pictural cu fragmente de textile, carton, pânză de sac, a căror corporalitate o contrapune diluției cromatice și dripping-urilor compozițiilor ce provoacă privitorului dorințe tactile. Modul de compunere al elementelor colate creează, pe lângă asociații cognitive, accentele necesare unei compoziții abstracte de forță și expresie lirică. Compozițiile sale poartă acel sens puternic al unei energii concentrate pe alăturări minimaliste ce încântă ochiul. (Diana Savu – critic de artă)
Stelian Ghigă experimentează modul de așternere a culorii pe suprafețele generoase ale pânzelor. Sistemul compozițional pe care îl adoptă se bazează pe principiul unei simetrii, evitând însă absolutizarea ei, fie pe cel al unor efecte optice generate de jocul de semne, tușe, suprapuneri dezordonate de culoare, mizând pe un iluzionism al acestora. În unele lucrări ale sale transpare vag o geometrie internă în care ordinii îi este opus arbitrarul, în altele, identificăm, fără prea mare greutate, repetitivitatea unor suprafețe modulate, a unor rețele voit lipsite de elanurile dramatice ale unei cromatici stridente, ce măresc efectul vizual de continuă mișcare. (Roxana Bărbulescu – critic de artă)

×