Fără Strauss n-ar fi fost Leontina Văduva!

Cu vocea sa extraordinara, Leontina Vaduva a dat viata marilor eroine ale operei, cantand pe cele mai prestigioase scene ale lumii: Covent Garden Londra, Scala Milano, Staatsoper Viena, Metropolitan Opera New York, Opera din Paris. La 22 ianuarie, soprana are o aparitie ine­dita in 'Spargatorul de nuci' de la Sala Palatului. Atentie, Leontina Vaduva nu ii va insoti, in tuneu prin tara, pe balerinii Teatrului Rus de Opera si Balet Odessa! Ea doar va participa la spectacolul din Cluj, de la Casa de Cultura a Studentilor, pe 23 ia­nua­rie.

• Jurnalul National: Va rog, povestiti-ne despre debutul dumneavoastra international de la Teatrul Capitoliu din Toulouse, in 1986. Cum a fost primita in tara aceasta 'escapada'?

Leontina Vaduva: In 1985, de fapt, am participat la mai multe concursuri internationale, printre care si acest concurs de la Toulouse, unde am castigat premiul I. Toulouse este una dintre cele mai importante scene ale Frantei si multi artisti mari au luat premii la acest concurs, de exemplu Ludovic Spiess. Luand premiul I, am solicitat directiunii teatrului o auditie, mai ales ca stiam de la unul dintre instrumentisti ca in doi ani se preconiza un spectacol cu Manon si am facut auditia. M-au felicitat si m-am intors in tara. Si, dupa un an, am primit contractul la Toulouse. Eu eram atunci inca pe bancile scolii. In 1986 am absolvit Conservatorul si am facut debutul la Opera din Bucuresti in rolul Antoniei, in spectacolul de premiera al Povestirilor lui Hoffmann.

Dupa debut, m-am intors in Franta, la Touluose, unde Teatrul se pregatea sa plece imediat la Nissa. Destinul a facut ca cine era prevazut sa cante la Nissa sa anuleze, si atunci m-au solicitat pe mine. Am acceptat si am rugat-o pe mama sa ceara prelungirea vizei, ca sa pot ramane. Si atunci au inceput pro­blemele. Dupa ce m-am intors in tara, nu mi s-a mai dat voie sa plec si am pierdut contracte importante in Olanda, Italia si America. Cred ca autoritatile vremii s-au speriat ca sunt solicitata atat de mult si au decis sa-mi blocheze iesirea din tara. Nu as fi ramas, m-as fi intors. Asa cum m-am intors dupa Toulouse, m-as fi intors si dupa celelalte contracte. Cand am plecat in 1988 in Franta, pentru contractul cu 'Cotofana hoata' de Rossini, cu Opera din Paris, am hotarat sa raman. Asa a fost scris, desi intr-un fel a fost de bun augur, am suferit mult. Mama a fost interzisa la radio si la televiziune, insa renumele sau era atat de mare, incat nu au putut sa-i faca prea mult rau. Iar eu am inceput sa cant la Covent Garden, la Mün­chen, la Barcelona, pe toate scenele internationale.

'Nu uit niciodata ca sunt romanca'

• A urmat apoi Covent Garden si Premiul Laurence Olivier. Cum se vede acum aceasta realizare?

In anul in care am fost la Toulouse am dat auditie la Covent Garden si m-au angajat rezerva la Manon, dar nu am cantat nimic. Am inteles ulterior ca a fost o manevra de incercare, de a-mi testa posibilitatile de adaptare. In 1988, cand am revenit la Covent Garden, am primit rolul principal si am facut toata seria spectacolelor. Mi s-a acordat Premiul Laurence Olivier, una dintre cele mai prestigioase distinctii in Anglia. Poate la data respectiva n-am realizat importanta acestui premiu, dar este extrem de valoros pentru dezvoltarea unui artist, pentru aprecierea talentului sau.

• V-ati stabilit in Franta, tara care v-a acordat titlul de 'Officier des Arts et des Letters'. Ce v-a oferit Romania?

Faptul ca m-am nascut in Ro­mania, dintr-o mama romanca, este o mostenire foarte valoroasa pentru mine. Romania este asemenea unei gradini de talente, care a dat nastere la nenumarati artisti. Chiar daca e o tara relativ mica, are pe metrul patrat mult mai multe talen­te decat alte tari. Scoala roma­neasca de canto este recunoscuta pe plan international pentru pregatirea foarte buna. Aici sunt profesori foarte buni, cu metoda foarte buna. Eu, ca pedagog, utilizez tot ce-am invatat de la profesorii mei si, desigur, de la marii artisti ai lumii. Este o bogatie pe care o port cu mine si nu uit niciodata ca sunt romanca.

• Ati colaborat cu Placido Domingo. Cum v-ati intalnit?

Este un om minunat. Asa cum se spune dintotdeauna, adevaratii mari artisti si marile personalitati sunt oameni modesti, foarte dezinvolti si apropiati. Placido a fost un coleg mi­nunat. Eu eram o tanara debutanta cand ne-am cunoscut la Opera din Viena, in 1990, la acel concert me­mo­rabil. Atunci m-a remarcat Placido si m-a solicitat sa cantam impreuna in concerte si in productii de Carmen (eu incepusem rolul Micaelei). Placido este tot timpul gata sa ajute tinerii, de altfel el este fondatorul Concursului de Canto 'Operalia', la care a luat premiu si un tenor roman. Placido mi-a acordat onoarea de a accepta sa dirijeze albumul meu de Arii, atunci cand era la inceputul ca­rierei sale de dirijor.

'In copilarie eram inchisa, timida, introvertita'

• Dansati vals? Valsul v-a atras in lumea muzicii clasice...

Nu sunt o dansatoare excep­tionala, dar imi place teribil valsul. Muzica lui Strauss m-a impresionat profund. Eu eram destinata sa fac folclor, ca mama, dar, cum spunea si fra­tele meu, vocea mea nu e asa au­ten­tica in folclor... Destinul ne cheama pe toti. Asa cum Ionut nu a rezistat la Paris si s-a intors spre muzica populara, la mine procesul a fost invers.

• Daca nu ar fi existat Johann Strauss n-ar fi existat nici Leontina Vaduva?

Da, probabil n-as fi fost aceeasi. Pe mine, scena, opera, m-au format ca om. In copilarie eram inchisa, timida, introvertita.

• Baiatul dumneavoastra studiaza in Romania. Ati facut aceasta alegere pentru a nu pierde legatura cu tara de origine?

Este dureros, dar este si o usurare. Am facut aceasta alegere observan­du-l cum creste si cum se dezvolta. Fiind romanca si crescand intr-un mediu in care oamenii sunt comunicativi, unde spiritul latin este mai pregnant decat in Franta, m-am gandit ca pentru baiatul meu este un cadru propice de dezvoltare atat din punct de vedere afectiv, cat si educational. Iar lui ii place. Este un climat mai calduros in Romania, dar nu spun ca francezii ar fi reci. Poate nu am reusit eu sa ma schimb. De fapt, nici nu am vrut vreodata sa ma schimb. N-am adoptat nici 'r'-ul specific si vorbesc in continuare cu accent romanesc.