x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Fascinant: James Blunt ne-a cucerit

Fascinant: James Blunt ne-a cucerit

de Alex Revenco    |    23 Feb 2009   •   00:00
Fascinant: James Blunt ne-a cucerit

Sâmbătă seară, la Sala Polivalentă, interpretul britanic a susţinut cu pasiune, convingere şi sinceritate un concert deosebit, pe care nu-l vom uita curând.



Chiar dacă melodiile lui Blunt, de cele mai multe ori, au ca subiect dragostea împlinită/neîmplinită sau despărţirea, el reuşeşte să fie mult mai cald şi mai atrăgător decât clişeele unor celebri Bon Jovi sau Bryan Adams, ca de exemplu. Britanicul este direct, spune lucrurilor pe şleau, este soft cu vocea şi uneori foarte rock cu orches­traţia.

Fiind turneul de promovare a celui de-al doilea album de studio, a fost firească prezentarea pieselor noi de pe "All The Lost Souls". Dar şi marile hituri de pe primul disc, "High", "You’re Beautiful", "Goodbye My Lover", "No Bravery" etc., au făcut parte din setlist-ul lui James Blunt, echilibrat şi foarte bine alcătuit. Îmbrăcat într-un foarte şic costum gri, cămaşă albă (cu mânecile suflecate) şi cravată îngustă, retro, britanicul a impresionat "din prima", de la intrarea în scenă, când a salutat cu naturaleţe "Bună, Bucharest!".

Show-ul a început cu "Breathe" şi a continuat cu "Wise Men", după care publicul a încercat, cu timiditate, un "Happy Birthday to You". Tentativa nu a reuşit şi pentru că "nu era în program", iar Blunt avea un setlist de dus până la capăt, dar şi pentru că ziua lui era duminică.

Deşi părea că "se încălzeşte greu", începând cu "I Really Want You", publicul s-a ridicat în picioare şi o mare parte dintre admiratoare s-au strâns în faţa scenei, spre disperarea celor din primele rânduri. După "Shine On", Blunt a sărit de pe scenă, a trecut printre spectatori şi s-a urcat pe o scenă mobilă din spatele sălii. Acolo era un alt pian, la care Blunt a cântat trei melodii, printre care megahitul "Goddbye My Lover", împreună cu publicul.

Întoarcerea pe scenă a avut loc tot prin mulţime, spre deliciul admiratoarelor, care se îmbulzeau să-şi atingă idolul. "You’re Beautiful" s-a cântat, din nou, împreună cu sala, toate telefoanele mobile imortalizând evenimentul. "So Long Jimmy" (piesă dedicată lui Jimi Hendrix şi Jim Morrison) cu Blunt la chitară electrică ne-a arătat "faţeta rock" a britanicului, căruia "îi stă bine" şi în această ipostază. Dar cel mai impresionant cântec a fost "No Bravery", care ne-a adus aminte de atrocităţile comise în Kosovo, unde Blunt a fost, după spusele lui, soldat.Show-ul s-a terminat cu "One of The Brightest Stars", "Same Mistake" şi "1973".

Organizatorii români i-au oferit lui James Blunt un imens tort, în formă de chitară, din cremă de ciocolată albă îmbrăcat în marţipan şi corzi din zahăr caramelizat. După concert, Blunt a petrecut (în backstage) împreună cu staff-ul său până la miezul nopţii, când au plecat cu toţii spre Sofia

×
Subiecte în articol: muzica blunt